Castelul Roşianu, reabilitat de biserică. Tinerii ortodocşi se adună la Turburea

Tinerii Creştin Ortodocşi din Mitropolia Olteniei se vor reuni sâmbătă, 26 mai, la Castelul „Roşianu” din Poiana, comuna Turburea, judeţul Gorj, în cadrul unui congres care îşi propune să dezbată teme importante pentru tineri şi societate. La eveniment este aşteptat şi Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu.

Peste 300 de tineri din întreaga Oltenie sunt aşteptaţi să ia parte la congresul ce se va desfăşura la castelul din Turburea. „Este cea de-a IV-a ediţie. Este un lucru extraordinar ce se întâmplă în Turburea. De patru ani facem întâlnirea tinerilor creştini ortodocşi din Oltenia. Chiar ţin să mulţumesc Mitropoliei Olteniei şi Înalt Prea Sfinţitului Părinte, Mitropolit al Olteniei, pentru că într-adevăr prezenţa dumnealui este an de an în comuna Turburea. Anul acesta am intenţionat să avem şi noi cât mai mulţi copii la acest eveniment, pentru că vin din toată Oltenia. Este doar o zi, dar este un schimb de experienţă plăcut, frumos şi educativ”, a declarat Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea.  Proiect de anvergură

Castelul „Roşianu” din Poiana a fost cedat de Primăria Turburea către Mitropolia Olteniei. Autorităţile locale spun că reprezentanţii bisericii vor reuşi să-l reabiliteze. „Clădirea este foarte veche şi chiar dacă am fi vrut noi, la cerinţele care sunt în Turburea, vorbim de canalizare, de asfaltări, de şcoli, nu cred că ne puteam ocupa şi de acea investiţie la  castel. Proiectul de reabilitare este unul de anvergură şi este pe fonduri europene. Din câte cunosc, este o investiţie de aproape 10 milioane de euro. Vor fi realizate lăcaşuri de cult. De asemenea, noi, primăria, tot în data de 26 mai, vrem să punem piatra de temelie pentru o bisericuţă de lemn pe care o vom face în Turburea de Sus”, a explicat Ion  Bîrcă.

Primarul comunei Turburea a fost ales, la finalul lunii aprilie, membru mirean în consiliul parohial al Mitropoliei Olteniei. Mandatul de membru este pentru o perioadă de 4 ani.

 REÎNTÂLNIRE

Încă un eveniment important va avea loc în data de 26 mai la Turburea. Circa 40 de localnici care împlinesc în acest an 50 de ani de la finalizarea studiilor îşi vor da întâlnire la Liceul Tehnologic din localitate. Absolvenţii promoţiilor 1968 vor sărbători şi se vor reîntoarce în bănci pentru strigarea catalogului.

Vizualizări: 3,598

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: