Cât câștigă polițiștii locali din Târgu Jiu

Nemulțumirile continuă să se rostogolească în rândul polițiștilor locali din Târgu Jiu după reorganizarea decisă de consilierii municipali. Zeci de polițiști locali au fost transformați în agenți de pază. Din luna mai, vor trece să păzească instituțiile aflate în subordinea Consiliului Local, iar primăria va renunța la contractele cu firmele private de pază.

Directorul Poliției Locale Târgu Jiu, Florin Băluță, a vorbit despre salariile pe care le încasează polițiștii și despre ce urmează după ce s-a decis această nouă organigramă.

În total, 51 de agenți de pază are acum Poliția Locală. Aceștia vor asigura paza obiectivelor ce aparțin municipalității. “Un polițist local câștigă, la ora actuală, între 2.600 și 2.800 de lei. Un funcționar public, clasa a treia. Mai sunt funcționari. 90% din personalul Poliției Locale este constituit din funcționari publici. Domnul primar așa a considerat că, prin desființarea funcțiilor de funcționari publici și trecerea ca personal contractual, se va putea asigura paza instituțiilor publice din subordinea Consiliului Local. În acest moment, se asigură cu firme private de pază. E termen până la data de 4 mai pentru ca polițiștii cu atribuții de pază să intre acolo. Sunt 51 de posturi de agenți de pază. Nu mai sunt polițiști locali”, a explicat directorul instituției.

Băluță a adăugat că angajații vizați de reorganizare nu sunt deloc încântați de ce se întâmplă. „Ce pot să spună angajații? Există un val de nemulțumire. Ca să ajungi funcționar public, trebuie să susții niște examene, să promovezi în funcția publică trebuie să susții examene. Au făcut eforturi să facă și o școală de nivel superior. Toate aceste sacrificii le-au făcut pentru că aveau niște planuri, au familii și copii acasă”, a spus Florin Băluță, la Tele3. 

Vizualizări: 5,209

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: