Cât costă organizarea alegerilor parlamentare în Gorj

Cheltuielile pentru organizarea alegerilor parlamentare din judeţul Gorj depăşesc suma de 800.000 de lei. Numai pentru tipărirea buletinelor de vot şi achiziţionarea altor materiale necesare procesului votării a fost alocată suma de circa 350.000 de lei. Cele peste 660.000 de buletine de vot vor fi tipărite de o firmă din Galaţi.

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului se vor deplasa la Galaţi, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a supraveghea procesul de tipărire a buletinelor de vot. Pentru cheltuielile materiale şi cele cu personalul tehnic şi membrii Biroului Electoral Judeţean a fost alocată suma de peste 800.000 de lei. Pe lângă aceşti bani, Instituţia Prefectului Gorj aşteaptă fila de buget pentru indemnizaţiile preşedinţilor, locţiitorilor şi membrilor birourilor electorale de la secţiile de votare. „La nivelul judeţului Gorj, vor fi amenajate 332 de secţii de votare, urmând a fi tipărite câte 335.000 de buletine pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. Deja s-a adjudecat câştigătorul licitaţiei pentru tipărirea buletinelor de vot, este o firmă din Galaţi, iar noi vom fi acolo, la sfârşitul săptămâni, când va începe tipărirea buletinelor de vot”, a declarat Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj.
În aceste zile, la Instituţia Prefectului se organizează instruiri cu operatorii din secţiile de votare. Aceştia vor avea un rol important, întrucât se vor ocupa şi de filmarea procesului de numărare a voturilor. „Operatorii din secţiile de votare vor scana cărţile de identitate pentru a elimina votul multiplu, iar după ce se închid secţiile operatorul de calculator va filma procesul de numărare a voturilor tocmai ca să nu mai existe discuţii. Ştampilele cu menţiunea „Votat”, vor fi puse în plicuri transparente şi sigilate, plicurile au serie unică, se elimină orice risc şi orice posibilitate de suspiciune”, a precizat Sorin Arjoca.
Filmările nu vor fi făcute publice, vor fi menţinute timp de trei luni şi vor fi folosite doar în cazul în care se vor înregistra contestaţii. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului spun că va fi câte un operator în secţiile de votare din comune, câte doi la oraşe şi trei la municipiu.
INDEMNIZAŢII
Operatorii din secţiile de votare, preşedinţii şi locţiitorii vor primi câte 150 de lei/zi, pentru cinci zile de activitate. Reprezentanţii partidelor politice vor primi 65 de lei/zi pentru o perioadă de 3 zile.

Vizualizări: 425

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: