Cătălin Măruță s-a vindecat şi a revenit la Pro Tv

Cătălin Măruță s-a vindecat de Covid-19 și a revenit în platoul PRO TV începând de luni. În urmă cu două săptămâni vedeta celor de la Pro Tv şi soţia sa, Andra, au fost diagnosticaţi cu Covid, iar în această perioada Măruţă a realizat emisiunea de acasă.

Cătălin Măruță s-a prezentat lui din nou în platoul celor de la Pro Tv pentru a realiza emisiunea sa de după amiază, după ce timp de două săptămâni a transmis zilnic de acasă şi a fost ajutat de colegii din Pro Tv care se aflau în studio. Prezentatorul s-a bucurat enorm că a revenit și a dezvăluit că era mai epuizat atunci când transmitea de acasă decât ar fi fost dacă ar fi făcut emisiunea din platou.

Măruţă a revenit în platou după două săptămâni de izolare și s-a bucurat enorm când și-a văzut colegii, dar mai ales pentru că a scăpat de carantină. Vedeta Pro Tv a intrat în platou în aplauzele celor prezenți: 'M-am întoooooors, yes, yes, yes! Eram mai epuizat de acasă decât dacă făceam emisiunea de aici, din platou. Alergam parcă pe lângă teren, nu eram pe teren. Mi-au lipsit foarte tare oamenii de aici. Vă mulțumesc vouă, care ați ținut emisiunea de aici', a spus apoi Măruță care a prezentat şi noul concurs al emisiunii: „Astăzi începe un nou concurs, al plăcintelor, cu mere, cu dovleac, aburinde… Începe un concurs de top”, a anunțat Măruță.

Acesta a mărturisit că a fost ajutat foarte mult de nimeni alta decât Andreea Raicu, despre care Măruță a făcut și o dezvăluire inedită. „Am învăţat câteva lucruri cât am stat acasă, spre exemplu, meditațiile Andreei Raicu. Am ajuns într-o stare de relaxare, asta datorită Andreei Raicu”, a declarat Cătălin Măruță, când a intrat în platoul de la Pro Tv.

În cei 12 ani de când moderează acest format de emisiune de la Pro Tv, Cătălin Măruţă s-a bucurat de anii lui de glorie, nici un post concurent neavând șansa să-l ajungă ca rating, iar salariul lui este unul considerabil. Conform libertatea.ro acesta ar câștiga în jur de 15.000 de euro.

Vizualizări: 1,066

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: