O artistă din Gorj a cerut daune morale de 100.000 de euro

Maria Mirabela Cișmaru, artista din orașul Rovinari, cunoscută sub numele de scenă MIRA, a obținut despăgubiri în instanță după accidentul rutier în care a fost implicată în toamna anului 2017.

Tânăra din Gorj a dat în judecată asigurătorul RCA, EUROINS România Asigurare Reasigurare SA, solicitând daune morale de 100.000 de euro, daune materiale de 20.000 de lei, precum și o sumă de 30.000 de euro, contravaloarea concertelor anulate și a prejudiciului de imagine suferit, ca urmare a faptului că este brand-managerul unei societăți comerciale ce are ca obiect de activitate produse cosmetice pentru îngrijirea tenului.

În septembrie 2017, solista Mira, la prima deplasare în țară alături de DJ Project, a fost implicată într-un accident grav, pe DN7. Accidentul s-a produs după ce un TIR înmatriculat în Bihor, care circula pe direcţia Pitești-Râmnicu Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, în curbă deosebit de periculoasă la dreapta, s-a răsturnat pe sensul opus de mers, acroșând două autoturisme care circulau din sens opus.

Într-unul dintre ele se afla și artista din Gorj. Tânăra s-a ales cu o fractură de piramidă nazală, o fisură la una dintre vertebre, iar foarte multe cioburi i-au intrat în față. MIRA a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale.

La procesul deschis pe rolul Tribunalului Ilfov, tânăra a precizat că, în urma accidentului, a rămas cu o sensibilitate crescută în zona feței, respectiv în locul unde au fost cioburile.

Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea artistei. MIRA a obținut daune morale în sumă de 10.000 de euro. „Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.619,81 lei cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.149,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov”, a decis instanța, la finalul lunii ianuarie.

Artista din Rovinari, în vârstă de 24 de ani, a devenit cunoscută după ce a participat, în 2012, la show-ul de talente „Vocea României”.

Galerie foto


Vizualizări: 5,906

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: