Câţi bani are de recuperat CE Oltenia de la PNI

Complexul Energetic Oltenia nu a mai primit un leu din Planul Naţional de Investiţii (PNI) încă din 2013. Cel puţin asta spun reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia, care au transmis că societatea nu poate face investiţii pentru reducerea de poluanţi decât din fonduri proprii, cele 15 milioane de euro pe care le au de primit prin Planul Naţional de Investiţii nefiind plătite de Guvern. În prezent s-ar pune în discuţie doar semnarea contractului pentru alocarea acestor sume. În acest context, la nivel de CE Oltenia nu intră în discuţie noi investiţii.

CE Oltenia ar fi trebuit să primească prin PNI o cotă de 25% din sumele aferente proiectelor de investiții derulate și a certificatelor verzi achiziționate, însă acest lucru nu s-a întâmplat de ani buni, a explicat directorul Diviziei Energetice, Ionel Ilie. Suma care s-a cumulat în ultimii ani și pe care ar trebui să o primească CE Oltenia de la Guvern aferentă Planului Național de Investiții se ridică la 15 milioane de euro. Reprezentații companiei energetice spun că de vină pentru nealocarea acestor fonduri este birocrația care este la nivel de Guvernului. "Nu am primit nici măcar 1 leu pentru anii 2013, 2014 și 2015. Banii noștri, din care am cumpărat certificatele de CO2, și ar fi trebuit ca în baza lucrărilor făcute în acest Plan Național de Investiții, cu documente depuse, nici măcar astăzi nu am primit un leu pentru ce trebuia să primim începând din 2013. Lucrări făcute cu bani, lucrări făcute cu eforturi mari. În prezent se discută dacă se semnează contractul pentru alocarea din acest Plan Național de Investiții".
Reprezentanții CE Oltenia au subliniat că au făcut eforturi majore pentru a se conforma normelor de mediu, făcând investiții numai din fonduri proprii. "Suntem mai mult decât afectați în primul rând de politica Guvernului României, nu de la Bruxelles. Dacă aș fi avut banii pe care trebuia să îi primesc prin PNI ar fi fost mult mai ușor să îmi îndeplinesc obligațiile fără să fac atâtea eforturi, fără tăiem din toate cheltuielile pe care le-am creat numai ca să facem rost de acești bani. Vă dați seama cât a trebuit să tăiem, și toată lumea știe ce eforturi depunem acum, când producția s-a redus drastic, să menținem forța de muncă, să ne facem lucrările de întreținere. De investiții nici nu putem să vorbim. Avem un bloc 5 la Rovinari, la cea mai performantă termocentrală din România, practic blocat de 2 ani din cauza lipsei fondurilor și sunt și alte probleme", a spus Ionel Ilie.
Toate aceste aspecte au fost prezentate de directorii CE Oltenia la o dezbatere organizată vineri, 15 aprilie, la Prefectura Gorj, de europarlamentarul Marian Jean Marinescu, pe seama propunerii de Directivă europeană referitoare la rentabilizarea reducerii emisiilor de dioxid de carbon și a sporirii investițiilor în domeniu.

Vizualizări: 1,384

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: