Câți gorjeni au depus programe de Start Up

Circa 19.300 de firme nou-înființate au depus programe pe Start Up, dintre care 227 sunt din Gorj. Din păcate, doar 84 sunt finanțabile. Prin acest program pot fi accesate sume de până la 200.000 de lei, nerambursabile, o condiție fiind înființarea de locuri de muncă. Plafonul alocat pentru acest an permite finanțarea a circa 8.300 de afaceri. Cele mai multe proiecte au fost depuse de firme din București, circa 3.000, și din Cluj, în jur de 2.300.

Având în vedere că mai mult de jumătate din proiecte nu sunt finanțabile, oamenii de plâng că au înființat firmele degeaba și că doar au cheltuit bani. „Întrebarea este ce se va întâmpla cu toate firmele care s-au înființat strict pentru Start-Up? Vor rămâne cu un SRL fără activitate, pentru care vor trebui să plătească firme de contabilitate, să le facă declarații trimestriale pe zero, pentru că oricum nu au buget propriu pentru investiții. Ideea cu Start-Up-ul era că nu trebuia să vii cu capital propriu dacă nu aveai de unde... Practic au rămas mii de firme înființate degeaba, care nu vor putea să se dezvolte fără un ajutor”, a comentat una din persoanele care au depus proiect.

Vizualizări: 1,157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: