Câţi mai trebuie să ardem?!

Tragedia care s-a consumat la maternitatea Giuleşti din Bucureşti a stârnit groaza faţă de spitalele româneşti. Oamenii se obişnuiseră până acum cu mizeria, cu lipsa medicamentelor şi a obiectelor de uz medical pe care trebuiau să şi le aducă de acasă. Se obişnuiseră chiar şi cu infecţiile intraspitaliceşti pe care le luau acasă cu ei şi încercau să le trateze cum pot şi cu ce pot şi dacă mai pot. Acum s-a pus o nouă problemă şi anume aceea că trebuie să ne obişnuim cu ideea că putem arde de vii, noi sau aparţinătorii noştri. Dincolo de nenorocirea în care 4 copii nou-născuţi au ars de vii şi încă 7 sunt în stare critică, dincolo de şocul prin care au trecut şi trec părinţii acestora, dincolo de mânia care ne-a cuprins pe toţi după o astfel de tragedie ai cărei protagonişti puteam fi oricare dintre noi nu cred că mai este suficient să declarăm că sistemul de sănătate românesc are probleme. Problemele acestui sistem bolnav nu sunt doar de natură pecuniară, de subfinanţare ci de cu totul altă natură şi anume de organizare, de rigoare şi control. Acest sistem trăieşte din asigurările de sănătate pe care orice angajat le plăteşte. Colectarea la timp a acestor bani este deficitară şi se datorează slăbiciunii statului care nu este capabil să strângă aceşti bani. In lipsa unei rigori a banului public apar tot felul de încropeli pe post de modernizări. Toţi am văzut ce înseamnă în România modernizarea unui spital sau a unei secţii; gresie de cea mai proastă calitate, faianţă la fel, termopane, câte un televizor ici, colo şi puţin var pe pereţi. Prin modernizare s-a înţeles de fapt o spoială în care s-au băgat tot atâţia bani cât pentru construirea unei clădiri noi! Prin modernizare s-a înţeles doar îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere din unele spitale, a acelor condiţii care sunt vedere. Câţi mai trebuie să ardem ca să facem ceva- Câţi manageri de spitale au avut curiozitatea să vadă cum arată o spălătorie dintr-un spital mare- Câţi dintre ei au avut curajul să inspecteze subsolul unui spital mare- Câţi au văzut condiţiile în care se pregăteşte mâncarea bolnavilor- Câţi manageri observă hoardele de câini vagabonzi care dorm de multe ori pe holurile de la parterul spitalelor- Câţi manageri ştiu cum arată morga în care sunt depuşi foştii lor pacienţi- Cred că niciunul pentru că dacă ar fi văzut doar ceea ce am înşirat aici nu şi-ar mai dori cu atâta osârdie să fie şefi peste focarele de infecţie care au devenit spitalele. Maternitatea unde s-a întâmplat tragedia avea şi gresie şi faianţă şi termopane şi var pe pereţi dar 4 copii au ars de vii pentru că asistenta care ar fi trebuit să-i supravegheze pe copii din incubatoare plecase să facă …pipi. Până acum  n-a spus nimeni dacă  WC-ul către care se îndrepta era în afara Bucureştiul. Doar aşa se explică de ce la venirea pompierilor, la 4 minute după apel, clanţa de la uşa salonului în care erau copii frigea iar pătuţurile de fier se transformaseră în grătare. Poate că maternitatea nu avea senzor de fum şi nici conductă de apă în plafon, dar sigur cei care ar fi trebuit să supravegheze acel salon cu probleme nu aveau nici creier. S-a ajuns prea departe cu indolenţa şi nesimţirea! Nu sunt interesat nici să-şi dea demisia cutare nici să i se ia din salariu lui cutărică nici să văd pe nu ştiu cine în puşcărie. Aş fi mulţumit dacă un spital ar funcţiona ca o unitate militară în care fiecare îşi ştie locul, funcţia şi gradul. Evident că nu mă gândesc la unitatea aia din care s-au furat puştile.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: