Câți târgujieni s-au vaccinat anti-Covid

Gorjenii sunt dornici să se vaccinare anti-Covid. Cel puțin asta reiese din prezența oamenilor în centrele de vaccinare din Gorj. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că la nivelul municipiului  s-au imunizat aproximativ 14.000 de persoane, însă sunt mulți târgujieni care se află pe lista de așteptare.

”Stăm foarte bine. Suntem în primele 3 entități existente. Avem aproape 39.000 de persoane vaccinate la nivel de județ și aproximativ 14.000 de târgujieni vaccinați. Dacă ne raportăm la populația de peste 18 ani, procentul se apropie de 30% pentru fiecare dintre cele două entități. Este un proces care decurge normal. Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții DSP și ISU Gorj, există și liste de așteptare și ne dorim ca număr de doze să crească, tocmai pentru a se vaccina toți”, a spus Romanescu.  

Chiar dacă situația cu cei care vor să se vaccineze arată bine, paturile de la ATI sunt încă pline. Managerul Spitalului Județean de Urgență din  Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, spune că se va suplimenta în perioada următoare numărul paturilor pentru Secția ATI Covid.

”Se vor suplimenta de la 12 la 16 paturi, dar după ce se vor finaliza lucrările de reabilitare. Avizul este dat pentru aceste paturi. A fost scos post la concurs pentru asistenți medicali și urmează să vedem de unde luăm medici. În prezent, la ATI Covid, locurile sunt ocupat, fiind vorba despre 12 paturi”, a spus Dumitru Vienescu.

Vizualizări: 1,259

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: