Ce mai fură "magneţii" din minerit

În data de 04.11.2010, orele 11:20, poliţiştii Poliţiei Comunale Mătăsari împreună cu lucrători din cadrul unei societăţi de pază, au depistat pe D. Alexandru, de 21 ani, G. Ionuţ, de 22 ani şi P. Daniel, de 18 ani, toţi din comuna Mătăsari, în timp ce transportau 18 role metalice uzate cu un autoturism, pe drumul industrial al Carierei Miniere Jilţ Nord. Din cercetări s-a stabilit că suspecţii au sustras rolele evaluate la suma de 2.000 lei, din perimetrul carierei menţionate. Bunurile au fost ridicate şi restituite societăţii păgubite, pe numele suspecţilor fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

La aceeaşi dată, poliţiştii din Turceni au fost sesizaţi telefonic de şeful unei formaţiuni de pază cu punct de lucru la complexul energetic, cu privire la faptul că au surprins două persoane de sex masculin în timp ce încercau să sustragă din zona secţiei de concasare, cabluri electrice de comandă, de la 2 benzi de transport cărbune. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care în urma cercetărilor efectuate a stabilit că la 2 benzi de transport cărbune, ce nu erau puse în funcţiune, au fost tăiate cablurile electrice de comandă fără a fi sustrase. Totodată, în urma legitimării, cei doi suspecţi au fost identificaţi în persoana lui Zanfir T., de 19 ani şi Grigore S., de 20 ani, ambii din comuna Borăscu.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: