CE Oltenia a amânat modificarea programului de lucru

Complexul Energetic Oltenia a renunţat, pentru moment, la modificarea programului de lucru. În carierele din Motru se anunţase modificarea programului de la 1 octombrie, dar anul acesta nu va fi făcută o schimbare în acest sens. La Cariera Roşiuţa, un singur miner a fost de acord cu trecerea de la programul de 8 ore la cel de 12 ore.

Dacă iniţial se discuta despre implementarea acestui program de la 1 octombrie, acum se va pare că se va reveni la această intenţie la anul, prin luna martie.

Minerii au refuzat să lucreze 12 ore în carieră, mai ales în timpul iernii. Din acest motiv, compania trebuie să amenajeze cabine încălzite şi ateliere în cariere. Trecerea la acest program ar fi adus mari economii companiei, la transport şi masă, dar ar fi un efort major pentru salariaţi. „Ce simplu e de vorbit despre un program de 12 ore si de economii din birou. Vine iarna, ia să veniţi frumuşel şi să staţi 12 ore in ger, iar la vară, de la 7 dimineaţa până la 19 prinzând toată canicula şi să vorbiţi mai apoi“, scria un cititor al ziarului Pandurul pe pagina de Internet.

Vizualizări: 183

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: