CE Oltenia a completat ordinea de zi a AGA

CE Oltenia a completat ordinea de zi a şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor din data de 15 mai, cu încă două propuneri. Prima se referă la aprobarea declanşării procedurii de divizare simetrică a CE Oltenia prin desprinderea patrimoniului aferent Carierei Husnicioara conform Legii 31/1990. CE Oltenia nu renunţă la divizarea Husnicioarei, după ce Cariera Berbeşti este ca şi dată CET Govora. Proiectul de hotărâre a fost supus dezbaterii publice şi cel mai curând va intra în Guvern pentru aprobare. Dacă cele două cariere vor fi scoase din CE Oltenia atunci numărul angajaţilor va fi mai mic cu 2000. Cel de-al doilea proiect supus aprobării acţionarilor este înfiinţarea unei societăţi cu răspundere limitată, CEO Trading SRL, având asociat unic CE Oltenia, care să se ocupe de vânzarea de energie a companiei. Producătorii de energie nu pot vinde decât pe platforma OPCPM, potrivit unor directive UE, iar prin această firmă CE Oltenia încearcă să găsească clienţi pentru export. Tot pe 15 mai va fi aprobat şi bugetul companiei pe anul 2014, pe care toată lumea îl aşteaptă cu mult interes.(M.B.)

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: