CE Oltenia angajează casă de avocatură

Acţionarii Complexului Energetic Oltenia au aprobat în şedinţa din iunie contractarea unei case de avocatură. „Aprobă achiziţia de servicii juridice de consultanţă şi reprezentare, de la o societate/cabinet de avocatură, în funcţie de specializarea acestora, pentru exercitarea de către Societatea Complexul Energetic Oltenia a drepturilor procesuale privind contestarea celor două măsuri (...) dispuse de ANAF”, se arată în hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 11 iunie 2018.

În şedinţa din 22 iunie, acţionarii mai au două puncte pe ordinea de zi legate de măsurile dispuse de ANAF în luna aprilie a acestui an. Un punct se referă la chemarea în judecată a societăţii Vitol, iar celălalt la chemarea în judecată a persoanelor indicate drept vinovate în acest raport.

Compania a avut probleme de-a lungul anilor atunci a lucrat cu astfel de case de avocatură, apărând de fiecare dată întrebarea ce fac zecile de jurişti ai CE Oltenia. Cele mai celebre contracte cu fost cele cu Casa de avocatură „Şova şi asociaţii”, care au generat un dosar penal soldat cu achitări în primă instanţă. Asta în ciuda faptului că avocaţii Casei Şova decontau 27 de ore lucrate într-o zi de 24 de ore şi că erau plătiţi cu 150 de lei pe oră chiar şi în litigii banale, care puteau fi acoperite de juriştii societăţii. (A.A.)

Galerie foto


Vizualizări: 2,470

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: