CE Oltenia: Ce se întâmplă cu rezerva la fondul de salarii

O nouă întâlnire între sindicatele și administrația Complexului Energetic Oltenia va avea loc la începutul săptămânii viitoare. Liderii de sindicat au cerut să li se prezinte situația financiară a companiei și, implicit, economiile făcute la fondul de salarii în acest an. În discuție, vor mai fi modificările aduse Legii Pensiilor și situația minerilor care solicită sprijin de la companie ca să facă față bolilor grave de care suferă.

Un aspect important ce va fi dezbătut privește chiar modificările făcute recent la Legea Pensiilor.

Minerii și energeticienii se vor putea pensiona mai repede, iar acest lucru ar putea afecta planurile companiei privind producția de anul următor.  „Luni vom avea o Comisie Mixtă. Se va discuta problema rezervei la fond. Ni se va prezenta și situația companiei, implicit rezerva la fond, și situația personalului. Vom analiza și vom aproba peste 100 de dosare pentru boli grave și incurabile care s-au adunat în ultimele două luni. Vom discuta despre situația creată despre noua lege a pensiilor. Fiind promulgată această modificare de lege, ea va accelera ieșirea la pensie a colegilor din companie și degeaba îmi propun să produc nu știu cât dacă nu am cu cine să produc”, a explicat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.

În plus, sindicaliștii cer și explicații privind pregătirile care se fac pentru perioada rece. Nici până acum nu au ajuns în toate carierele echipamentele de protecție, deși compania este obligată prin contract să le acorde minerilor aceste echipamente. “Am cerut și ni se va prezenta stadiul pregătirii de iarnă a carierelor și stadiul echipamentului de protecție pentru că sunt destul de multe discuții din teritoriu referitoare la acest lucru. Cariera X a primit echipamente, cariera Y nu a primit echipamente. Trebuie să ni se prezinte. Ei sunt obligați pe lege, dacă nu, șefii de acolo să plece”, a mai spus Pârvulescu, la Tele3.

Vizualizări: 5,289

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: