CE Oltenia condiţionează primele de Paşte de semnarea CCM

Circa 18.000 de salariaţi din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor primi prime de sărbătorile pascale doar dacă sindicatele şi administraţia vor semna contractul colectiv de muncă până la 31 martie 2015. Anunţul a fost făcut de către directorul Departamentului de Comunicare din cadrul CEO, Ion Ruşeţ.

Ruşeţ a sugerat faptul că protocolul semnat între sindicate şi administraţie la Bucureşti nu are nicio valoare dacă nu există contract colectiv de muncă semnat până la această dată. „Există prevederi bugetare de 700 de lei în tichete cadou pentru salariaţi de sărbătorile pascale, însă dacă acest contract colectiv de muncă nu va fi semnat până la 31 martie, ar fi o problemă cu acordarea primelor. În protocolul semnat la Bucureşti este specificat faptul că se acordă aceste prime dacă va fi semnat contractul colectiv de muncă la acea dată, protocolul are o condiţie şi anume semnarea contractului”, a spus Ion Ruşeţ. Acesta a mai spus că în prezent există disponibilitate din partea administraţiei privind semnarea contractului şi că în prezent se lucrează în comisii, astfel încât săptămâna viitoare contractul să fie semnat.

Pe de altă parte, protocolul semnat la Bucureşti a fost respectat în privinţa acordării tranşelor de bani aferente primelor de vacanţă. Salariaţii CEO au primit luna aceasta la avans mai mult cu 100 de lei, urmând ca la lichidare să primească alţi 250 de lei în plus, aşa cum a fost stabilit în protocol.

Căldăruşe: Noul CCM va fi Acordul din 1 martie

Gabriel Căldăruşe, preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), a declarat la Radio Infinit că în noul contract colectiv de muncă de la nivelul companiei nu vor apărea modificări majore faţă de ceea ce prevede Acordul semnat de el şi alţi nouă lideri cu administraţia. Negocierile pentru CCM vor fi reluate astăzi.

Gabriel Căldăruşe a mai spus că în proporţie de 90% contractul va fi semnat până pe 30 martie, termenul stabilit în urmă cu câteva zile la Ministerul Energiei. Căldăruşe a avut un mesaj şi pentru angajaţi: „Oamenii trebuie să înţeleagă lucrul acesta. La momentul actual acest complex, Complexul Energetic Oltenia, se confruntă cu probleme grave, dar dacă şi noi sindicatele ne vom face treaba există premisele pentru câştiguri mai mari şi locuri stabile, dacă nu, avem şansa foarte mare de a distruge această companie“. Acordul  semnat pe 1 martie de administraţie şi zece sindicalişti păstrează într-adevăr sporurile, dar reduce salariile, elimină prima de vacanţă şi lasă loc de interpretare la zilele de concediu suplimentar. Cel mai probabil, la acest Acord vor fi adăugate şi punctele stabilite prin Protocolul de la Ministerul Energiei, cele referitoare la salariile compensatorii, între două şi şase pentru cei concediaţi şi patru salarii pentru minerii din subteran.

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: