CE Turceni dă drumul celui de-al patrulea bloc energetic

Complexul Energetic Turceni va funcţiona de luni, 9 ianuarie, cu patru blocuri energetice dată fiind necesitatea de energie electrică în sistem. Potrivit directorului general Octavian Graure încă din luna iunie a anului trecut s-a mers alternativ cu trei sau patru blocuri energetice în funcţiune după ce energia hidro a mers foarte prost anul acesta din cauza secetei. Mai mult decât atât, CE Turceni se pregăteşte de punerea în funcţiune a instalaţiei de desulfurare la blocul nr. 3.

Anul 2011 a fost unul de referință pentru cea mai mare termocentrală din România, Complexul Energetic Turceni. Directorul general al companiei, Octavian Graure speră ca și anul acesta să se ridice la nivelul celui precedent dacă nu mai sus. De altfel, indicatorii din bugetul de anul trecut se regăsesc și în bugetul de anul acesta, trimis ieri către avizare la minister. ”De luni vom merge cu patru blocuri energetice pentru că e nevoie de energie, întreprinderile sunt închise, hidro merge prost. Începem anul bine și sper să avem aceleași rezultate ca anul trecut și la sfârșitul lui 2012. De altfel, bugetul este asemănător, ne propunem aceeași cantitate de energie ca în 2011, opt milioane de Megawatti. Bugetul l-am trimis ieri la minister pentru avizare. Ca în fiecare an, prin luna martie-aprilie va fi aprobat”, a declarat Octavian Graure, directorul general al CE Turceni.

Desulfurare la blocul 3

Tot la început de an, conducerea CE Turceni pregătește punerea în funcțiune a instalației de desulfurare la blocul energetic nr.3 urmând ca spre sfârșitul lunii să fie și acesta pornit. ”Instalația de desulfurare la blocul energetic nr.3 este realizată în procent de 99%. După ce va fi aprobată va fi pus în funcțiune blocul”, a adăugat Graure.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: