Filiala PD-L din Argeş a fost distrusă de liderii ei printr-o metodă ce ţine mai degrabă de lumea interlopă. Conducerea PD-L Argeş, în frunte cu preşedintele Mircea Andrei, a decis să excludă 22 din cei 24 primari democrat-liberali, anunţând apoi că aceştia se vor înscrie în Mişcarea Populară. Şi e o chestiune de timp ca şefii de filială să îşi urmeze primarii. Aparent, preşedintele Băsescu nu are vreo treabă, dar tocmai pentru a se face legătura între el şi distrugerea democrat liberalilor, ruptura s-a produs imediat după vizita lui. Aseară, şeful statutul chiar s-a abătut de la o regulă nescrisă şi a făcut referiri politice de la Cotroceni, ţinând să spună că nu are absolut nicio legătură cu ce s-a întâmplat la Argeş. Şi totuşi, îşi asumă Mişcarea Populară, iar dacă această formaţiune îi primeşte pe evacuaţii de la PD-L, Băsescu va arăta că susţine astfel de manifestări politice dubioase.

Că pedeliştii nu mai dau doi bani pe PDL de când sunt în opoziţie, este o evidenţă. Nu pricep însă de ce ar crede unii că primarii cu pricina, odată ce au dobândit statutul de independenţi, vor trece la Mişcarea Populară. Fac prinsoare că mulţi dintre ei, ca să nu zic că aproape toţi, vor trece în barca puterii. Primarii sunt cei mai pragmatici dintre politicieni, sunt puţini care ţin la apartenenţa politică. Ei vor bani la buget, vor să li se aproape proiectele, iar asta înseamnă că trebuie să fie la putere. La PD-L sau la Mişcarea Populară e totuna din acest punct de vedere, ambele formaţiuni urmând să mai facă ani buni de opoziţie.

PD-L, aşa firav cum este, rămâne cel mai puternic partid de opoziţie. PP-DD a pierdut o treime din parlamentari şi nu reuşeşte să se impună pe stânga eşicherului politic ca un partid puternic şi de viitor. Pe dreapta este o fărâmiţare care în anii ’90, avem Iniţiativa Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu, Noua Republică a lui Mihail Neamţu şi Mişcarea Populară a lui Marian Preda. Trei formaţiuni care se bat cu PD-L pe aceiaşi lideri, aceiaşi oameni, dar clamează înnoirea clasei politice. Adevărul este că oameni dispuşi să facă politică din convingere, din pasiune, în opoziţie, fără câştiguri materiale imediate, nu prea sunt pe toate drumurile.