Dian Popescu: Cearta face răul Complexului Oltenia şi Gorjului

Senatorul PNL Dian Popescu este sceptic în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor CE Oltenia de către vicepremierul Liviu Dragnea. Popescu vede o soluţie prin punerea la punct a unei strategii energetice naţionale, cu participarea tuturor specialiştilor în domeniu. Nu este de acord nici cu divizarea Federaţiei Mine Energie, divizare pe care o vede ca pe o mare greşeală. 

Reporter: Credeţi că va reuşi să rezolve vicepremierul Liviu Dragnea problemele CE Oltenia?

Dian Popescu: Am văzut că vicepremierul Dragnea i-a promis lui Ciurel că va rezolva problemele Complexului. Sunt sceptic că se va rezolva ceva şi în acest mod, la care speră ei. Complexul Energetic Oltenia şi sistemul energetic se va rezolva printr-o strategie energetică naţională  în care să ne punem la adăpost industria şi entităţile energetice strategice ale României.

Rep.: În concret ce ar trebui făcut?

D.P.: În primul rând discuţie în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării vis-à-vis de această economie strategică din care face parte şi sistemul energetic, să lucreze în acest moment la o strategie astfel încât România să fie independentă, energie şi gaze. În momentul în care este pusă la adăpost, poţi să adopţi ulterior şi o legislaţie astfel încât economia de piaţă să funcţioneze pe economie de piaţă, dar şi industria strategică să fie pusă la adăpost pentru că există atâtea exemple din anii trecuţi când sistemul hidro a căzut şi prin Gorj stătea câte un secretar de stat, pentru că aveau nevoie de energie electrică de la Complex şi pentru echilibrarea sistemului şi pentru a nu importa. Avem nevoie de strategie şi securiatea energetică naţională trebuie pusă la punct urgent, unde Complexul Energetic Oltenia este pilonul de bază.

Rep.: Sunt şanse să reuşească?

D.P.: Nu va reuşi, pentru că e nevoie de un cadru legislativ. Liviu Dragnea este mai pragmatic, îl cunosc şi sunt convins că va pune pragmatic problema în Guvern, pentru că e vicepremier. Va dura, pentru că aici trebuie să se aşeze la masă mulţi factori, mulţi decidenţi. Asta e problema pe care nu o înţelege Ciurel, că nu e nevoie numai de o instituţie, nu numai de un om să dea un ordin, ci nevoie de specialişti în multe instituţii. Discutăm de Transelectrica, discutăm de ANRE, de oameni care se ocupă şi fac strategia securităţii energetice naţionale. Discutăm de multe persoane şi instituţii care să se aşeze la masă şi să salveze nu numai Complexul Energetic Oltenia, pentru că şi Hunedoara e în aceeaşi situaţie.

Rep.: Se discută tot mai mult de o divizare a FNME. Cum priviţi acest lucru?

D.P.: Din punctul meu de vedere ar fi o greşeală. Cum să divizezi sindicatele?! Asta înseamnă că se divizează pe interese. Cât despre cei din sindicat care au primit vreo funcţie, aceşti oameni ar trebui să răspundă în faţa angajaţilor. Din punctul meu de vedere nu e bună dezbinarea şi aceşti oameni sunt de moment ajutaţi, mai târziu ce vor face? Sindicatele trebuie să stea unite, iar între sindicate şi patronat ar trebui să fie numai dialog.  Cearta dintre sindicat şi patronat nu face decât rău şi Complexului, şi Gorjului. 

Vizualizări: 220

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: