Cea mai bună româncă de la turneul de tenis din Târgu Jiu: ”I-aș putea lua un set lui Halep”

Miriam Bulgaru e un copil rebel și talentat pe care l-ar iubi deopotrivă și Kerouac, și Bollettieri. E singură în turnee, fără părinți sau staff, se descurcă cum poate într-un sport cunoscut a fi foarte scump și recunoaște deschis că nu-și permite un antrenor, în momentul acesta. Asta n-o împiedică să câștige meciuri și chiar turnee. A ajuns în finala turneului de tenis de la Târgu Jiu după ce a eliminat-o în semifinale pe favorita principală.  A pierdut în fața unei jucătoare cu 7 ani mai în vârstă (Miriam are doar 18), dar rămâne la noi în oraș pentru celelalte două turnee, care se vor desfășura la Club Elite, pe parcursul săptămânilor următoare. Pe acelea vrea să le câștige, iar noi vrem să vă propunem o jucătoare pe care să o încurajați, când mergeți la meciuri zilele astea. Ca s-o recunoașteți mai ușor, Miriam e fata aia frumoasă cu ochii verzi care, în absența unui antrenor, se ceartă deseori singură.

A pierdut sponsorii și un pic din ritm ca să ia bacul cu notă mare, dar a reușit. Acum a refuzat colegii importante de afară ca să se concentreze pe tenis. Miriam are un vis, dar știe că visele nu vin de-a gata, ci ți le construiești singur. 

Pandurul: Spune-ne cum a decurs cariera ta până acum.

Miriam Bulgaru: Ai mei m-au dus pe terenul de tenis când aveam 5 ani pentru că spuneau că am prea multă energie. Mi-a plăcut atât de mult încât am rămas acolo. Și, tot jucând, pe la 12-13 ani am realizat că mi-am irosit copilăria și că trebuie să continui. Acum, acesta este visul meu: să fac o carieră din tenis. Am momente în care cred că am un joc de top 50, dar și momente în care mă pierd. Dacă voi mai lucra la constanță, cred că la anul pot să joc constant turnee WTA.

Ești în clasa a douăsprezecea?

Nu, tocmai am luat bacul. De aia am și scăzut un pic nivelul, la tenis, pentru că m-am concentrat pe învățat în perioada asta, de asta am pierdut și sponsorii, ceea ce nu prea mi-a prins bine. Dar a fost OK până la urmă, am avut medie 8,8 și chiar am refuzat câteva oferte de la niște colegii importante de afară, ca să mă pot concentra pe tenis.

Agassi povestea că urăște tenisul, pentru că tatăl lui îl obliga să stea ore întregi pe teren și să facă mereu același lucru, până înnebunea. Tu cât stai pe teren?

Eu prefer calitatea, nu cantitatea. Stau suficient cât să iubesc în continuare tenisul, nu ca Agassi (râde).

Ai un antrenor?

Momentan nu îmi permit un antrenor, deși poate aș avea nevoie. Am însă un sparring partner și un preparator fizic care m-a ajutat mult în anii aceștia. Am câțiva oameni care îmi sunt alături și vreau să le mulțumesc tuturor pentru ceea ce fac pentru mine. De altfel, pe lângă orele pe care le petrec pe terenul de tenis, mai stau aproape încă atât și la sală, pentru că vreau să dezvolt mai bine partea fizică.

Antrenamentul fizic te-a și ajutat, de altfel, pentru că ai jucat numai meciuri de trei seturi până în finală.

Da, și seturi lungi chiar... Ce să zic, am vrut eu să stau mai mult pe teren, să văd cum mă descurc (râde).  

În majoritatea partidelor ai revenit de la 0-1 la seturi, ceea ce îmi amintește că și psihicul e esențial în tenis. Pe acesta cum îl antrenezi?

Păi, am și un psiholog. Într-adevăr, scopul meu în această perioadă este să-mi îmbunătățesc atitudinea, mai ales că mi-am ieșit puțin din ritm de când cu bacul. Dar sunt mulțumită de cum m-am stăpânit până acum. Altă dată, dacă aș fi pierdut o finală precum cea de ieri (duminică – n.r.), aș fi făcut urât pe teren. Dar ieri m-am stăpânit bine.

A câștigat 1000 de dolari pentru locul 2 din primul turneu de la Târgu Jiu. Dar, pentru un sportiv profesionist, nu e de ajuns. Ca să fii constant în topul WTA ai nevoie, spune Miriam, de cel puțin 70.000 de euro anual. 

Pe la vreun grand slam ai fost?

Nu, din păcate. Am avut șansa să merg la Wimbledon, dar era foarte scump, plus că nu mă simțeam pregătită pentru iarbă. Din păcate, în România creștem doar pe zgură, avem foarte puține terenuri de hard pe care să ne antrenăm, iar de iarbă nici unul.

Ce obiectiv ai pe termen scurt?

Să joc constant în turnee WTA. Momentan am doar unul, la București, anul trecut. Am pierdut primul meci, pentru că am fost foarte emoționată. Atâția oameni, eram ”oau!”. Nu doar în tribune, ci și pe teren, copii de mingi, arbitri la fiecare linie, eram mai preocupată să mă minunez câți oameni sunt pe teren decât de joc (râde)

Eu nu i-am luat nici un game lui Cristian Tudor Popescu, când am jucat cu el. Tu câte crezi că i-ai lua Simonei Halep, dacă ai juca mâine cu ea?

Game-uri? Hmm, eu aș vrea să-i iau un set. Drept să-ți spun, cred că dacă aș fi într-o zi bună și aș fi suficient de calmă, eu zic că i-aș putea lua un set.

Ai modele din circuitul feminin sau masculin?

Din cel feminin nu prea poți să ai momentan, pentru că nu e nimeni care să domine cu adevărat, care să nu aibă slăbiciuni. Nu pot să zic decât Federer. Este... (n.r. - își caută cuvintele, ca orice om care încearcă să-l descrie pe Federer, care este mai presus de cuvinte)... este perfect.

Cum sunt turneele de la Târgu Jiu, ca nivel și fond de câștiguri?

Păi, sunt turnee cam de 15.000 de dolari, așa. Câștigătoarea ia vreo 2000, eu pentru finala de ieri am luat un pic peste 1000. Dintre ele, al treilea, cel de săptămâna viitoare, va fi cel mai tare, vor veni multe adversare puternice, deci îi aștept și pe târgu-jieni la teren, c-o să fie frumos.

Inevitabila singurătate a jucătorului de tenis și cum a învățat Miriam să facă pace cu ea, dar și cum privește posibilitatea pentru unii teribilă a unui eventual eșec. 

De ce e tenisul un sport atât de scump?

Păi, noi trebuie să ne descurcăm singure, pentru că Federația nu ne ajută cu nimic. Și sunt scumpe deplasările, cazarea, plus faptul că, dacă vrei să faci performanță, trebuie să ai un staff care să meargă cu tine peste tot, ceea ce costă foarte mult. Multe talente se pierd așa, din lipsa banilor. Și eu mă descurc greu pentru moment, până acum un an aveam un sponsor care mă ajuta, dar acum sunt doar eu și nu e ușor.

Insiști că ești doar tu, ceea ce îmi amintește că tenisul e un sport în care ești al naibii de singur. Și în afara terenului, dar mai ales pe el, mereu dincolo de fileu, nici măcar adversarul nu îți e aproape.

Așa este. Sunt singură cam peste tot, dar nu sufăr din cauza asta. Sunt mai interiorizată așa, mă simt bine cu mine. Plus că nu prea ai de ales, la tenis, te obișnuiești cu singurătatea și ajungi să te împrietenești cu ea, ca să zic așa.

Ce faci când nu ești nici pe teren, nici la sală, nici cu psihologul, nici la masaj? Mai ai timp, după toate astea?

Puțin, ce-i drept. Citesc și ascult muzică, în general. Dar cel mai mult îmi place să învăț. De pildă, sunt hotărâtă să învăț multe limbi străine. Engleza și spaniola le stăpânesc deja destul de bine și aș vrea să mai învăț câteva.

Iei în calcul și eșecul în tenisul profesionist, deci?

Sigur că da, trebuie să ai mereu o variantă de back-up. Dacă nu pe limbi străine, pot să mă focalizez pe kinetoterapie, anatomie, chiar pregătire fizică. Cred că asta mi-ar plăcea, pentru că sunt pasionată de tot ceea ce ține de corpul uman. Numai că eu am încredere în mine și cred că o să reușesc.

Succes!

Mulțumesc, vă aștept miercuri la primul meci și apoi la finală duminică la ora 17 (râde).

A.M.

Vizualizări: 6,017

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: