Ceauşescu (Jilţ Nord): Avem cărbune pentru 20-25 de ani

Cariera Jilț Nord poate extrage cărbune încă cel puțin două decenii de aici înainte. Asta spune șeful carierei, Petre Ceaușescu, supărat pe afirmațiile geologului Daniel Aninoiu din CE Oltenia.

Activitatea carierei Jilț Nord a revenit la normal după incidentul în care un salariat al companiei, Ionuț Purdescu, a blocat calea ferată pentru că nu a ajuns la o înțelegere cu unitatea privind cedarea terenului traversat de aceasta. Cariera are și un stoc consistent de cărbune în momentul de față, de 49 mii de tone. Minerii de la Jilț Nord lucrează la program de 7 zile pentru a asigura în permanență materia primă pentru termocentrala Turceni. Patru navete de tren pleacă în fiecare zi la termocentrală de la cariera Jilț Nord. Conducerea carierei spune că există zăcământ în zonă și că mai poate fi exploatat cărbunele câteva zeci de ani. Avantajul carierei este acela că pentru un culoar a fost dată legea 255 privind exproprierile de utilitate publică. "Este rezervă. Eu zic că Jilț Nord are viitor pentru cel puțin 20-25 de ani pentru că este rezervă destul de mare. Sigur, sigur. Geologul acela a zic că 10-15 ani. E o prostie", a explicat Petre Ceaușescu, șeful carierei Jilț Nord. Circa 820 de mineri lucrează pentru UMC Jilț Nord.

Vizualizări: 2,308

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: