Ponta nu mai merge la Bruxelles, gata. Ne-a anunțat decizia (nu a lui, dar el e obișnuit din USL să nu ia el decizii) cu un nod în gât mai mare decât nodul cravatei lui Gigi Becali, ieri. Băsescu i-a propus, cică, să meargă amândoi. Probabil la mișto, ca să aibă cine-i aduce gheața, că doar le-au explicat ăia că e penurie de scaune din cauza crizei. N-ar fi exclus ca Băsescu să iasă și el și să spună că, în cinstea noii relații de coabitare de succes, a hotărât ca el și premierul să-și împartă responsabilitățile și deplasările în mod egal: el să se ducă la Bruxelles la Consiliul European și Ponta să se ducă la Țicleni, la zilele orașului, unde cântă a treia fată din trupa Andre.

Cu o morgă ciufută, Ponta l-a avertizat, totuși, pe Von Rompuy că România e decisă să-și exercite dreptul de veto în privința unei propuneri a președintelui C.E. cu care guvernul nostru nu e de acord. Nu ne-a zis exact despre ce propunere e  vorba. Asta cu dreptul de veto în cazul României nici măcar nu cred că e pe bune. Cred că ne-au zis c-avem drept de veto doar așa, la mișto, ca să mai împrumutăm niște bani de la ei. Parcă-l și văd pe bietul Victoraș apăsând disperat un buton mare pe care scrie ”drept de veto” la consiliu și butonul să rămână mut și imobil. De fapt, noi nici n-aveam buton, ca restul. Era doar un abțibild pus la mișto pe masă.

Altfel, ne-ar plăcea ca într-adevăr să batem și noi cu pumnul în masă la UE. Dar cine s-o facă? Băsescu, marele zmeu din politica românească, matrozul temerar și neînfricat, e el însuși docil ca un bișon maltez când merge pe la întruniri internaționale. Iar Ponta, bietul de el, e supus până și intern, nu vor reuși niciodată Voiculescu, Iliescu și ceilalți păpușari să bage suficient curent în el încât să se ia de guler cu șefii UE. L-ați văzut doar cum ținea căpșorul în pământ, mai-mai să lăcrimeze, când l-a dojenit Schultz ăla în public, în fața camerelor, ultima oară când s-a dus pe la Bruxelles, după ce condusese măiastra lovitură de stat. N-ai cu cine, bă, dom'profesor Dan! Politicienii ăștia sunt niște mototoli. Măcar de-ar lătra toți atât de tare și de convingător ca ziariștii matale, eheeei, păi altundeva am fi fost noi acuma. Noi, adică eu și restul oamenilor încă liberi din țara asta: am fi fost în străinătate, la muncă.