CEO aşteaptă 780.000 de euro de la firma din Constanţa

Complexul Energetic Oltenia ar trebui să încaseze, pe data de 19 august, suma de 780.000 de euro, care reprezintă garanţia de bună execuţie la contractul de livrare a 1,2 milioane de tone de cărbune la sârbi, prin intermediarul BVA Coal SRL din Constanţa. Firma din Constanţa a fost păsuită din ianuarie 2015 şi până acum la plata acestei garanţii, chiar prin modificarea contractului dintre CEO şi BVA Coal SRL.

Cel mai avantajos contract de livrare de cărbune, aşa cum era prezentată înţelegerea cu BVA Coal SRL, a fost în vigoare trei luni din şase, iar firma din Constanţa a rămas datoare cu suma de 780.000 de euro, reprezentând garanţie de bună execuţie. BVA Coal SRL ar fi trebuit să vireze aceşti bani într-un cont, la începutul lunii ianuarie, în caz contrar CEO putând rezilia contractul. Nu numai că nu a virat banii, dar CE Oltenia a făcut şi două acte adiţionale la contract, unul prin care prelunge termenul de depunere a banilor şi altul prin care înlocuia garanţia de bună execuţie cu opt bilete la ordin.

Actul adiţional care permite constituirea garanţiei prin bilete la ordin e semnat pe 13 martie 2015, deci trecuse şi termenul de 5 februarie dat pentru virarea banilor. Şapte bilete la ordin au valoarea nominală de 443.600 lei si un bilet la ordin este în valoare de 354.880 lei. Noul termen pentru plata acestor bani este 19 august. „Garanţia de bună execuţie a fost constituită prin depunerea a 8 ordine de plată în suma de 780.000 euro, având ca termen scadent data de 19.08.2015“, se arată într-un răspuns la companiei energetice.

CONTRACT

CEO a încheiat în decembrie 2014 un contract cu BVA Coal SRL pentru livrarea a 1,2 milioane de tone de cărbune în Serbia, la preţul de 13 euro tona, adică 58 de lei. La data semnării înţelegerii, costul pe tona de cărbune la CEO era de 65 de lei, Curtea de Conturi considerând că s-a vândut lignit sub preţul de cost, prejudiciul fiind estimat la 8,4 milioane de lei. Contractul a fost semnat pe 6 luni, dar livrările s-au sistat în aprilie. CEO susţine că a câştigat 500.000 de euro din acest contract. 

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: