Chiriţescu, reclamat la DNA pentru că este prea „înzestrat“

Profesorul universitar Dorel Chirițescu susține că este foarte popular printre studenți, dar mai ales printre studente datorită calităților sale fizice. Pentru că ar fi vorbit prea mult la telefon cu o studentă, acum trebuie să dea cu subsemnatul la DNA. ”Eu sunt, din punctul meu de vedere, destul de popular printre studenți, dar mai ales printre studente, dar asta nu este vina mea. Dacă mă cheamă cei de la DNA o să le spun de ce sunt popular printre studente. Sunt câteva calități pe care mi le-a oferit natura și pe care nu le pot estompa. Asta e. Merg cu ele după mine oriunde mă duc”, spune Dorel Chirițescu. Acesta nu a fost chemat încă la DNA. ”Nu am fost chemat deocamdată la DNA. Reclamația face parte din mecanismul infernal care mi-a fost pus în mișcare în ultimele două luni, de amenințări, de intimidare, urmărire. Știu că am fost reclamat la DNA pentru că aș avea nu știu ce relații neacademice cu studentele. Dacă mă cheamă DNA-ul mă duc”,   mai afirmă Chirițescu. Profesorul care se laudă că a fost înzestrat de Mama Natură spune că niciodată nu a avut astfel de relații. ”Nu sunt șeful niciunui grup infracțional și vorbesc la telefon cu studenții și cu studentele. Nu am avut niciodată astfel de relații”, mai adaugă acesta.

Vizualizări: 204

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: