Cimitir pentru eroii din Bolboşi

Autorităţile locale din comuna Bolboşi vor ca în acest an, de Centenarul Marii Uniri, să amenajeze un cimitir pentru eroii căzuţi pe câmpurile de luptă. Va fi „un cimitir simbolic”, spun autorităţile locale, crucile gravate cu numele celor care s-au jertfit pentru ţară urmând a fi amplasate într-un spaţiu îngrădit.

Primarul comunei Bolboşi, Gheorghe Bilea, are nevoie de vreo 30 de mii de lei pentru acest proiect. Autorităţile locale speră să găsească fondurile necesare astfel încât de Ziua Eroilor, în luna mai, să fie realizat acest loc de veci pentru cei care s-a jertfit pentru patrie. „Noi nu am primit de ani buni sume pentru echilibrarea bugetului de la Consiliul Judeţean, dar anul acesta, fiind anul Centenarului, ne aşteptam şi noi la o sumă cât de modică. Avem în plan să facem un cimitir al eroilor, un monument lângă cimitir şi de anul trecut ne propusesem să avem o contribuţie pentru monumentul celor zece martiri de la Severin. Localitatea noastră a avut trei eroi şi trebuie să aducem o contribuţie la acel monument care se va ridica acolo”, a declarat Gheorghe Bilea, primarul comunei Bolboşi.

Cimitirul va fi realizat în satul Bolboasa, lângă cel al bisericii. „Fiind vorba de Centenar, în războaiele pentru independenţă, la 1877, în Primul şi Al Doilea Război Mondial, am identificat 16 eroi martiri din localitate. Chiar dacă nu sunt înmormântaţi în comuna Bolboşi, vrem să creăm un cimitir al lor. Să punem cruci cu numele şi cine ajunge aici să poată aprindă o lumânare pentru ei. Luăm în calcul să-l realizăm. N-aş vrea să renunţăm la idee pentru că este o ocazie unică”, a mai spus primarul comunei Bolboşi.

Vizualizări: 766

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: