Cine a șters articolul cu Nicolae Ciucă? Riscă 7 ani de închisoare!

Nicolae Ciucă, premier desemnat, declara în iunie 2018 pentru Radio România Actualități că nu va face niciodată politică. O declarație relevantă acum, în actualul context politic, declarație care a fost ștearsă zilele trecute de pe site-ul postului public de radio.

După ce informația a apărut în presă, Radio România a declanșat o anchetă, dar sugerează că nu a fost o decizie a conducerii, ci de un acces neautorizat în pagină.

Iată declarația din 2018 care pune sub semnul întrebării seriozitatea premierului desemnat, Nicolae Ciucă: "Consider atât de sfântă onoarea şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Odată ce ai fost şeful Statului Major al Apărării, reprezintă demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Iar eu consider că nu trebuie să fie în niciun fel umbrită această poziţie de activitatea în alt domeniu. Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie. Dar nu dintr-o funcţie publică".

Radio România investighează modul în care această declarație a fost ștearsă din site. “Până acum nu există indicii că ar fi fost rezultatul unui proces editorial intern, cu atât mai puțin rezultatul unui act de cenzură în Radio România. Primele date sugerează mai degrabă că este efectul unui acces neautorizat în sistemele Radio România, ceea ce poate constitui o faptă penală, cu repercusiuni majore asupra autorului/ autoarei”, se arată în comunicatul RRA.
Comunicatul continuă destul de amenințător la adresa celor care au intervenit din afară în site-ul postului de radio. “Codul Penal prevede la articolul 360, alin. (1) că ”Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.” Același articol 360, alin. (3) prevede că ”Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”

În perioada imediat următoare toate sistemele informatice ale Radio România vor face obiectul unui audit de securitate și vom cere și sprijinul instituțiilor cu atribuții în acest domeniu. În funcție de rezultatele acestei investigații vom sesiza – dacă este cazul – organele de urmărire penală abilitate.

Având în vedere potențialul de faptă penală al acestui incident, nu vom putea oferi în perioada următoare amănunte suplimentare, pentru a nu pune în pericol ancheta.

Radio România regretă profund acest incident. Suntem conștienți că are potențialul de a știrbi din credibilitatea sa în rândul ascultătorilor săi și al celor care se informează din site-urile pe care le gestionăm.

Vă asigurăm că vom trage toate învățămintele posibile din acest incident și vom face tot ce e posibil să nu repetăm aceste greșeli.

Greșeala este permanent un inamic în acest domeniu de activitate. Credem în egală măsură că trebuie să recunoaștem deschis și clar când greșim. Acesta, din păcate, este un astfel de moment, pentru care ne cerem scuze”, mai arată RRA.


 

Vizualizări: 2,508

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: