Cine controlează energia și informația conduce lumea

În zilele noastre, istoria se scrie înainte de producerea evenimentelor. Cineva, undeva, o scrie, iar noi, ceilalți, o punem în aplicare, fără ca măcar să ne dăm seama că suntem executanți.

Complexul Energetic Oltenia este ca și mort. Istoria sfârșitului acestei companii este scrisă de câțiva ani. Nu că are cineva ceva cu mineritul din Gorj, istoria acum se scrie la nivel global, cărbunele trebuie să moară.

Întâmplarea face să fim contemporani cu acest asasinat economic. Nu a fost complicat. Au blocat extinderea carierelor miniere prin acte birocratice. Au pus o taxă pe poluare, care a crescut exponențial de la un an la altul, ajungând la 60% din cifra de afaceri a companiei. Automat nu au mai fost bani pentru investiții, utilajele au devenit periculoase pentru angajați. Au lăsat să crească salariile acestora, pentru a nu risca escaladarea unor tensiuni sociale. Acum mai dau o lege prin care trei sferturi din salariați să se pensioneze în următorii ani, astfel că va fi tăcere. Nimeni nu va plânge la căpătâiul muribundului. După decesul mineritului, este posibil să urlăm de durere, dar va fi în van.

De ce trebuie să moară cărbunele? Nu, nu ca să salvăm planeta de poluare. Pentru aștia care scriu istoria, nu soarta planetei contează. Niște șmecheri vor să pună mâna pe noile tehnologii de producție a energiei, fără să investească mai nimic. Unii vor face parcuri fotovoltaice și centrale pe gaze în amestec cu hidrogen pe bani din Planul Național de Redresare și Reziliență. Alții vor lua bani din Fondul de Modernizare, alții din tot felul de alte fonduri.

Banii colectați din certificatele de carbon, dați de companii sau de guverne, merg în tot felul de fonduri pentru a dezvolta energia verde. Banii ajung însă la marii șmecheri din energie, care vor pune în aplicare noile tehnologii, dar nu cu banii lor. Nu, nu finanțăm energia verde, finanțăm viitorii magnați ai energiei și asta nu doar în România, ci în toată Uniunea Europeană.

Cine controlează energia și informația conduce lumea. Nu întâmplător, politicile celor care conduc acum în asta constau: digitalizare și energie verde. Sunt lucruri necesare în lumea modernă, doar că șmecherii vor să controleze ei tehnologiile viitorului, fără să își riște banii lor.

Cărbunele moare și pentru că cei care vor controla noile tehnologii din energie trebuie să aibă loc în piață. Și nu oricum, ci impunând prețuri mari.

Energia pe cărbune era cea mai scumpă din piață și înainte de certificatul de carbon. Pe măsură ce energia pe cărbune s-a scumpit, toți ceilalți producători au ridicat prețul, deși nu aveau costuri mai mari. Diferența a ajuns în profiturile unora. Când CE Oltenia va dispărea, prețurile în piața de energie vor exploda. Atunci vom urla, probabil, dar o să urlăm la pereți. România nu are clima de așa natură încât să poată susține piața din energie verde, așa că va depinde de import.

Oricum, pentru Europa nu suntem decât o pepinieră de forță de muncă ieftină, asta se vrea de la noi și s-a văzut anul trecut, în starea de urgență, cât de disperați erau după culegătorii noștri de sparanghel. Într-o economie globală, România este prea mică pentru a face regulile. Spun mică pentru a nu spune lașă, obedientă, cu lideri corupți, îmbuibați, șantajabili. Suntem mici și o să fim și mai mici. Cândva măcar mai credeam în schimbarea în bine, acum trăim istoria deja scrisă, în care suntem cu toții prizonieri. Iar luminița de la capătul tunelului este tot mai departe.

Vizualizări: 4,394

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: