Cine dă cei mai mulţi bani la Pandurii

Acţionarii Pandurii se vor întâlni din nou în această săptămână pentru a semna acordul de finanţare. Acesta nu a fost finalizat din cauză că încă nu se cunoaşte suma cu care va veni Complexul Energetic Oltenia. „Săptămâna viitoare avem o întâlnire pentru a finaliza acordul de finanţare întrucât Complexul Energetic Oltenia are, în această perioadă, o anumită restricţie, vizavi de modul în care ar trebui să finanţeze clubul. Mai trebuie purtate anumite discuţii la Ministerul Energiei, dar până la sfârşitul săptămânii vom şti cu ce sumă va veni CEO, ca acţionar, aşa cum prevede statutul”, spune Marin Golea, administratorul special. Până în momentul de faţă, Artego a promis cei mai mulţi bani clubului, mai exact 1,5 milioane de lei. Golea spune că în cazul în care CEO nu va dori să mai dea bani clubului, vor fi introduşi alţi acţionari. „Dacă nu vor da bani avem nevoie de acordul de finanţare să putem introduce alţi acţionari. Dacă dumnealor se retrag, vom face modificările necesare cu alţi acţionari. USMO s-a angajat cu suma de 300.000 de lei, Primăria Târgu Jiu tot cu suma de 300.000 de lei, Consiliul Judeţean cu 500.000 de lei şi Artego cu 1,5 milioane de lei”, a precizat Marin Golea.

Vizualizări: 2,122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: