Cine-i Inna?

Mare chestie şi inaugurarea asta de stadion. A dat atâtea subiecte de presă încât subiectul iniţial, cel aparent cel mai important, inaugurarea propriu-zisă, a căzut de mult pe planul doi. Şi ieri s-a vorbit în continuare despre Marcel Pavel (care şi-a retras afirmaţia cu nerostitul numelui ”Traian” din motive politice), despre gazon (care cică ar fi fost perfect acum o lună dar ghinion, s-a stricat între timp), despre încurcătura cu cele patruşopt de echipe care vor să joace pe Naţional Arena, chit că nu au iarbă pe care să bată mingea, despre echipa naţională, despre personalităţile prezente la meci şi aşa mai departe.

Între atâtea bombe mai mari sau mai mici, am uitat de cineva: de Inna. Cântăreaţa noastră de succes, această Gică Hagi din muzica pop, a susţinut un minirecital exact înainte ca Marcel Pavel să se facă de băcănie cu Deşteaptă-te române. Inna a lăsat o impresie proastă încă de dinainte să deschidă gura. A primit mai puține aplauze decât anunţul că s-au băgat crenvurşti la magazinele din arenă. Sabotată serios şi de organizatori (sunet execrabil, foarte distorsionat, şi absenţa imaginilor pe cubul video), Inna a început să lălăie un ”We Are the Champions” terifiant, de au murit instantaneu toate pisicile din jurul stadionului. Nu mai zic că a falsat, dar chiar aşa, Inna cea celebră pentru interviul ei dat unui post unguresc, să-şi aleagă o melodie în engleză? Din fericire, nu s-a complicat. Ca şi Marcel Pavel la cântecul care va fi urmat, Inna n-a nimerit cuvintele şi a cântat acelaşi vers pe durata întregii melodii. Inclusiv supremul exerciţiu logic ”We are the champions 'cause we are the champions” (în loc de „No time for losers 'cause we are the champions”) de la finalul melodiei. După asta, a reuşit să falseze până şi la încurajarea aia specifică suporterilor Naţionalei (”România, România, ole ole ole!”). În fine, la sfârşit a cântat două piese de ale ei, cu un pseudolive făcut peste propria voce, care se auzea puternic din boxe.

Murphy ne-a asigurat că ce începe prost se termină şi mai prost. De data asta s-a înşelat. La cât de prost a cântat această Inna, ”şi mai prost” ar fi însemnat ca Marcel Pavel să cânte ”Hai, liberare!” în loc de imnul naţional şi ca Franţa să învingă România cu 7-0 într-un meci în care Gigel Bucur ar fi murit după ce-ar fi căzut într-o groapă din gazon.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: