Cine sunt cei şase membri ai Consiliului de Supraveghere CEO

Consiliul de Supraveghere din Complexul Energetic Oltenia (CEO) are de ieri şase şi nu şapte membri. Cei care au pierdut sunt reprezentanţii Fondului Proprietatea. Până acum Fondul avea doi membri şi de multe ori puneau probleme la vot, în sensul că nu erau de acord în multe privinţe cu actuala conducere. Fondul Proprietatea a şi contestat modul de selectare a managerului de la CE Oltenia, adică numirea lui Laurenţiu Ciurel. În noul Consiliu sunt şi câteva noutăţi.

Daniel Naftali a rămas în Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia, ca reprezentant al Fondului Proprietatea. În conducere vor fi menţinuţi Georgiana Porumbel, fiica unui consilier PSD şi angajată la Pirelli Bumbeşti Jiu, Răzvan Purdilă - reprezentant Transelectrica şi Cătălin Spătaru- reprezentant Selena România SRL. Dar, deşi privatizarea CE Oltenia este un subiect tabu, şeful privatizărilor din România este de acum în Consiliul de Supraveghere. Este vorba despre Gabriel Dumitraşcu, directorul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).

Şi asta nu e tot. Din Consiliu mai fac parte Alin Chiţu- manager Ţuca Zbârcea & Asociaţii, Ion Mihăilă- consilier al ministrului Constantin Niţă. Mihăilă este  şi în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, înlocuindu-l pe Remus Vulpescu. Alin Chiţu a devenit recent partener la Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii şi este un cunoscător al marilor tranzacţii şi privatizări din ţară. Interesant este că Alin Chiţu a lucrat o vreme chiar la firma de consultanţă KPMG România, cea care a oferit consiliere statului atunci când a fost luată decizia înfiinţării CE Oltenia. Contractul a fost undeva la 50 de mii de euro. Potrivit CV-ului, Chiţu a oferit consultanţă şi în proiectul Roşia Montană, CEZ sau Alstom. Este un aliat al producătorilor de energie verde, a lucrat la Petromservice şi s-a ocupat de programul de restructurare a firmei.

Din Consiliu nu mai fac parte Marius Untescu, Alexandru Alexe, Georgel Călin şi Radu Florescu.

ÎMPĂRŢIRE

Gabriel Dumitraşcu, directorul OPSPI, a explicat de ce Fondul are doar un reprezentant şi statul cinci. Acesta spune că pe vremea când ministru era Ion Ariton acesta a făcut o înţelegere, în sensul că statul şi Fondul stabileau ca în anumite consilii să primească statul un om în plus, în altele fondul, la final cele două părţi câştigând. Înţelegerea a picat însă la vot de data aceasta.

Vizualizări: 258

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: