Alte negocieri eşuate între administraţia şi sindicatele din CE Oltenia

Programul săptămânii reduse la patru zile de lucru rămâne în picioare. Aceasta este concluzia după întâlnirea de ieri, dintre sindicate şi administraţia din CE Oltenia. Administraţia a venit cu o singură propunere, iar sindicatele cu două. O nouă întâlnire are loc pe data de 20 iunie şi este puţin probabil că vor hotărî atunci renunţarea la ultimele două zile de concediu fără salariu, 21 şi 25 iunie. 

Potrivit directorului Diviziei Energie, Aurel Medinţu, administraţia CE Oltenia nu este de acord cu recuperarea celor patru zile de concediu fără plată din iunie în cele două luni care urmează, iulie şi august, decât în condiţiile în care vânzarea medie ar fi de 1.300 MWh. Sindicatele nu doresc condiţionarea recuperărilor de vânzări, astfel încât nu s-a semnat niciun protocol în urma negocierilor de ieri.

Potrivit directorului Aurel Medinţu, administraţia propune câte două zile libere, vineri şi sâmbătă, iar duminica să se lucreze, fiind plătită dublu. Asta în condiţiile unei puteri medii orare de 1.300 de MWh, iar sindicatele nu cred că se va reuşi livrarea acestei cantităţi de energie. În lunile mai şi iunie, media nu a depăşit 1.000 MWh.

Sindicatele propun întreruperea concediului fără plată, iar ultimele două zile, adică 21 şi 25 iunie să fie concediu colectiv plătit. Mai au şi o a doua variantă, minerii şi energeticienii să primească prime care să compenseze pierderile salariale pe cele patru zile fără plată.  „A rămas că ne mai gândim şi ne întâlnim pe 20 iunie“, a declarat Aurel Medinţu.

Vizualizări: 241

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: