Cine sunt experţii care vin la Târgu Jiu să evalueze Poarta Sărutului

Comisia convocată de premierul Victor Ponta să analizeze modul în care a fost restaurată şi curăţată vara trecută Poarta Sărutului este aşteptată să sosească la Târgu Jiu după data de 15 ianuarie. Conform conducerii Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, ministerul de resort nu a înaintat, deocamdată, o dată precisă.

Experţii străini sunt aşteptaţi pentru a analiza starea operelor brâncuşiene, spălate cu jet de apă sub presiune la ultima restaurare din vara anului trecut. Cea mai afectată de aceste intervenţii este Poarta Sărutului care după ce a fost agresată cu apa sub presiune s-a îngălbenit pe alocuri. Lucrările au fost contractate şi plătite la acea vreme de primăria Târgu Jiu. Reprezentanţii Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” anunţă sosirea experţilor după jumătatea lunii ianuarie. „După cum am discutat, şi păstrăm legătura cu Ministerul Culturii, comisia care a fost nominalizată pentru a investiga starea operelor din piatră, în principal a Porţii Sărutului, comisie din care fac parte experţi şi profesori de talie internaţională, de la universităţi din Uniunea Europeană, este aşteptată în România după data de 15 ianuarie. În momentul de faţă nu cunoaştem sigur data venirii. Din câte ştiu, în primă fază se vor analiza documentele existente, după aceea va fi o inspecţie în teren, adică vor veni la Târgu Jiu, o zi sau o zi şi jumătate, după care vor redacta raportul final”, a spus Adina Andriţoiu, Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu.

Componenţa comisiei

Comisia va fi condusă de secretarul de stat din Ministerul Culturii Radu Boroianu. Acesta a fost prezent şi la manifestările organizate la împlinirea a 75 de ani de la finalizarea ansamblului brâncuşian. Atunci Boroianu s-a arătat încântat de modul în care Poarta Sărutului a fost restaurată, ceea ce înseamnă că s-a antepronunţat, astfel că nominalizarea sa este una controversată.

Comisia va fi formată din Joost Vander Auwera, conservator şef al Departamentului Sculptură al Muzeului Regal de Arte Frumoase din Bruxelles, specialist în piatră şi metal, Fritz Koreny, profesor la Universitatea din Viena, de asemenea specialist în piatră şi metal, Andre Millau, expert restaurator, expert pe lângă Curtea de Apel din Paris, proprietarul Societăţii de restaurare Andre, Roxana Radvan, şef al Departamentului metode şi tehnici optoelectronice de reabilitare şi conservare a patrimoniului cultural din Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Optoelectronică, şi Iulian Olteanu, director general al întreprinderii de restaurare DUCT.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: