Ciurel contestă raportul Curţii de Conturi pe contractul de cărbune

Laurenţiu Ciurel, directorul general executiv al CE Oltenia, a declarat presei centrale că va fi reluat contractul pentru livrare de cărbune la sârbi de la toamnă. Totodată, directorul a declarat că va contesta raportul Curţii de Conturi unde este estimată o pierdere de 8,4 milioane de lei din contractul de livrare a 1, 2 milioane de tone de cărbune sub costul de producţie.

Un raport al Curţii de Conturi, făcut la CE Oltenia, în februarie-martie,  arată că preţul unei tone de cărbune din contractul cu BVA Coal SEL este sub costul realizat de companie la data semnării înţelegerii pentru livrarea a 1, 2 milioane de tone în şase luni. Până acum, CE Oltenia a livrat circa 400.000 de tone de cărbune. Preţul din contract este de 13 euro, adică 57-58 de lei pe tona de cărbune, în timp ce costul mediu pe primele 11 luni ale anului trecut a fost de 65,22 de lei/tonă, susţin inspectorii Curţii de Conturi Gorj. Laurenţiu Ciurel a declarat pentru Ziarul Bursa că a contestat raportul Curţii de Conturi. "Am contestat în instanţă acest raport. CEO nu a înregistrat pierdere din acest contract, ci un profit de 500.000 de euro. În acest an am realizat o medie de circa 53 de lei pe tonă ca preţ de producţie. Am avut 50,5 lei în ianuarie, 53 de lei în februarie şi 57 de lei în martie“, a declarat Ciurel. El a mai spus că acest contract, prezentat ca unul pe care ar vrea să-l încheie pe 20 de ani dacă ar putea, este suspendat de şase săptămâni. „Contractul este suspendat de şase săptămâni pentru că sârbii nu mai vor să-şi asume costurile de transport, de 25 de euro pe tonă. Lor le-ar fi convenit un preţ de achiziţie a cărbunelui în jur de 11 euro pe tonă. Este posibil să reluăm livrările în toamnă", a mai spus acesta. Pe de altă parte, CE Oltenia nu are contract cu sârbii, ci cu o firmă din Constanţa. Potrivit contractului, CE Oltenia ar trebui să aplice penalităţi. Laurenţiu Ciurel a susţinut, din nou, că va avea costuri reduse pe cărbune ca urmare a externalizării Berbeşti către CET Govora şi concedierea a 2.000 de angajaţi. Reamintim că societatea condusă de Laurenţiu Ciurel a încheiat 2014 cu o pierdere de 693 milioane de lei. 

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: