Ciurel i-a luat lui Borza locul de „manager bun”

Laurenţiu Ciurel, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, l-a criticat pe administratorul Hidroelectrica, Remus Borza, care a comunicat în ultimele luni profituri de sute de milioane de lei. Ciurel admite că seceta a schimbat situaţia şi cei mai buni manageri au devenit acum cei mai slabi. CE Oltenia a avut o perioadă foarte bună, în care a funcţionat cu toate grupurile, dând mai multă energie ca Hidroelectrica, dar sigur nu a atins profitul lui Borza. La şase luni, Hidroelectrica a raportat profit de 725 de milioane de lei, în timp ce CE Oltenia a anunţat profit, dar nu se ştie cât. Surse din companie susţin însă că CEO e pe minus, dacă se calculează şi certificatele carbon, pe care încă nu le-a achiziţionat."Unii care erau cei mai buni manageri în urmă cu şase luni acum sunt cei mai slabi, iar alţii care erau cei mai slabi, acum sunt cei mai buni. Nu este posibil să ai 64% profit. Nici Apple când a lansat iPhone nu a avut un profit aşa de mare. Explicaţia este seceta. Nu este normal ca sistemul energetic să depindă de condiţiile meteo. Avem nevoie de reglementări mai bune", a declarat el pentru ziarul Bursa.

Discutabile sunt însă preţurile la care a vândut CE Oltenia, directorul neputând spune până acum ce profit are la 6 luni sau la 9 luni. Laurenţiu Ciurel este cel care anunţa acum câteva zile că în decembrie ar putea fi sfârşitul energiei pe cărbune, generat de creşterea preţului pentru certificatele de carbon. (M.M.)

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: