Coiculescu – acuzat de 3 şpăgi, încă 6 fiind în anchetă

Procurorii gorjeni au reuşit să finalizeze într-un timp extrem de scurt un prim dosar din ancheta care îl vizează pe fostul şef al Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Gorj, dr. Radu Coiculescu. Acesta, împreună cu alte trei persoane, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, pe masa anchetatorilor aflându-se acum şi alte autodenunţuri venite de la cei care au dat şpăgi pentru a obţine bunăvoinţa medicului.

Dacă în cazul doctorului Constantin Târziu de la Târgu Cărbuneşti, prins cu bancnota de 50 de lei în gură, nu a reieşit din anchetă condiţionarea actului medical de plata sumei de bani, în cazul şefului Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap lucrurile sunt complet schimbate. Dr. Radu Coiculescu este acuzat, deocamdată, de trei infracţiuni de luare de mită şi de o infracţiune de primire de foloase necuvenite, procurorii solicitând pentru acesta o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare. Acesta a fost arestat preventiv la începutul lunii martie, după ce a fost prins în flagrant luând de la o persoană 600 de lei aflaţi într-un plic. Plata sumei respective a fost condiţionată pentru avizarea favorabilă a unui dosar în cadrul comisiei conduse de Coiculescu. Ulterior reţinerii medicului, mai multe persoane s-au prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru a se autodenunţa pe motiv că şi ele i-ar fi oferit sume de bani lui Coiculescu întrucât altfel nu le erau aprobate dosarele pentru a obţine diferite grade de handicap. Din cele opt plângeri înaintate la Parchet, două au fost deja soluţionate, o persoană menţionând că a trebuit să plătească 2500 de lei, iar o alta 400 de lei pentru a obţine aprobările de la comisia condusă de Coiculescu. În cabinetul acestuia au mai fost găsite pungi de cafea, cutii de ciocolată şi alte mici "atenţii", unele fiind strecurate direct în plic, în dosarele ce trebuiau de drept aprobate.

Şpagă căzută din plic

Ancheta procurorului Gheorghe Constantinescu a scos la iveală şi amănunte picante despre felul în care oamenii amărâţi ajungeau să dea bani pentru a obţine documentul care, de altfel, li s-ar fi cuvenit de drept. O femeie din Tismana a pus într-un plic de Romtelecom, pe care îl primise acasă cu factura la telefon, şpaga de 2000 de lei, numai că banii i-au căzut prin plasă, iar la doctor a ajuns plicul gol-goluţ. "S-a întâlnit cu învinuita Luca Iuliana în Policlinică, unde aceasta îşi desfăşura activitatea zilnică, i-a dat banii şi actele medicale ale cumnatului său Viloiu V. , puse într-o folie transparentă, urmând să ţină legătura. Învinuita Luca Iuliana s-a deplasat la biroului medicului Coiculescu, unde i-a dat plicul, retrăgându-se în baia situată vis a vis, unde efectua curăţenia, după câteva momente inculpatul venind şi el şi reproşându-i că i-a făcut o farsă, că i-a dat plicul gol. Din declaraţiile învinuitei, coroborate cu declaraţiile martoerei Viloiu Gabriela, s-a reţinut că Luca Iuliana a alergat în direcţia în care plecase martora, găsind-o în apropierea Policlinicii, lângă un magazin Plafar, spunându-i ce s-a întâmplat, iar aceasta, privind în plasa unde avusese plicul, a constatat că suma de 2000 de lei căzuse aici. I-a dat banii, iar învinuita i-a remis inculpatului Coiculescu în biroul comisiei medicale", se arată în rechizitoriul Parchetului.

Ulterior, pe lângă cei 2000 de lei, femeia a trebuit să mai facă rost de alţi 500 de lei, pe care i-a adus cu o curcă tăiată, oferită Iulianei Luca. Cazul nu s-a rezolvat însă atât de uşor, femeie de serviciu de la spital trebuind să o sune pe secretara comisiei pentru a-i reaminti că problema trebuie discutată. Cele două s-au întâlnit pe 5 martie, Lavinia Şorop primind cu această ocazie documentele lui Viloiu V., care este de loc din Padeş, comună din care provine şi Iuliana Luca. Bărbatul este bolnav psihic şi avea certificat de gradul II handicap, fiica lui dorind gradul I cu însoţitor, în octombrie 2008 Coiculescu respingând cererea pe motiv că la dosar nu erau suficiente „documente". Gabrielei Viloiu i s-a pus în vedere de la început că rezolvarea „costă", lucru de care femeia s-a convins.

Caz tras la indigo, şpagă picată din dosar

Aşa cum Pandurul a prezentat încă de la începutul izbucnirii acestui scandal, la Parchet au început să sune gorjeni din tot judeţul care s-au autodenunţat pentru că i-au dat şpagă lui Coiculescu. De fapt, oamenii nu aveau altă soluţie de a-şi rezolva problemele la comisia de expertiză decât în acest fel. Unul dintre cei care s-a autodenunţat este Sabin Nicolescu, din Padeş, care le-a spus procurorilor că la sfârşitul lui februarie a dat 400 de lei lui Coiculescu, după ce medicul refuzase să-i prelungească un certificat de gradul II, obţinut anterior cu un an înainte, după ce în 2000 fusese diagnosticat cu retinopatie diabetică. Omul era acum la un pas de a-şi pierde vederea complet şi, dacă nu dădea bani, nu mai apuca să vadă nici dosarul aprobat de Coiculescu.

„Întrucât boala i s-a agravat, fiind aproape lipsit de simţul văzului, în cursul lunii februarie 2009, prin intermediul familiei, a întocmit dosarul cu acte medicale şi sociale, urmîând a-l prezenta comisiei. ... După ce a analizat dosarul, răsfoind actele medicale de mai multe ori, inculpatul, pe un ton superior, după ce i-a aruncat dosarul pe birou, i-a spus martorului că tatăl său nu se mai încadrează pentru a primi ajutor social şi ar fi bine să se pensioneze. Făcând legătura cu ce constatase anterior, când aştepta pe hol intrarea la comisia medicală, martorul, observând când unei persoane i-au căzut bani din dosarul pe care îl avea asupra sa şi faţă de comportamentul inculpatului care-i respinsese cererea, deşi actele medicale dovedeau fără reţinere că tatăl său întruneşte condiţiile pentru a primi un ajutor social, şi-a dat seama că dacă nu se dau bani nu va rezolva problema prelungirii certificatului", se precizează în rechizitoriu. Bărbatul a revenit a doua zi cu tatăl său şi, pentru că a marcat banii, dosarul s-a aprobat. "La intrarea în cabinetul inculpatului, în care se mai aflau învinuitele Ciocan şi Şorop, acesta a analizat actele, iar în momentul în care a observat banii, i-a luat din dosar, prinşi între două coli de hârtie şi i-a aşezat în sertarul biroului, după care a dat dosarul uneia dintre cele două învinuite, pentru redactarea certificatului, spunându-i martorului să se prezinte în jurul orelor 12.30 pentru ridicarea certificatului", mai spun anchetatorii în rechizitoriu.

Complicele sunt şi ele trimise în judecată

Procurorii le-au trimis în judecată şi pe Lavinia Şorop şi Diana Ciocan, prima fiind secretarul comisiei de evaluarea, iar cealaltă membru în comisie. Alături de ele este acuzată de fapte de corupţie şi Iuliana Luca, femeie de serviciu în cadrul spitalului judeţean Târgu Jiu, ea fiind considerată "intermediarul" între persoanele care aşteptau la coadă pentru a intra la comsiie şi a prezenta documentele şi membrii comisiei conduse de Coiculescu. Cele trei femei vor fi judecate pentru luare de mită, complicitate la luare de mită şi primire de foloase necuvenite. Dosarul va fi judecat de o instanţă a Tribunalului Gorj, pe parcursul audierilor fiind aşteptate şi alte "picanterii".

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: