Cojocaru nu îşi simte postul ameninţat

Antrenorul principal al echipei Pandurii, Călin Cojocaru, nu își simte postul ameninţat  pe  banca echipei din Târgu Jiu. Chiar dacă e încadrat director tehnic şi nu antrenor principal, Cojocaru spune că scoţianul James McFadden ar putea fi preparator fizic sau metodist.

Antrenorul pandurilor, Călin Cojocaru, oficial directorul tehnic al echipei Pandurii, dar practic antrenorul principal al  gorjenilor, a explicat care e, de fapt, discuţia cu fostul atacant scoţian trecut pe la Everton, Birmingham City, Sunderland (toate echipe din Anglia), Motherwell, St. Johnstone şi Queen of the South (toate din Scoţia).

Lui James McFadden nu i s-a propus să vină antrenor principal, ci ca preparator fizic. ”Ştiu despre ce este vorba. Mi s-a propus să vină ca preparator fizic sau metodist. Am vorbit cu Ngoma chiar înainte să plecăm de la Târgu Jiu. I-am transmis că trebuie să vorbească cu domnu Marin Golea, administratorul special al clubului, despre asta. Având în vedere situaţia care s-a abătut peste noi nu am mai discutat despre acest lucru. Acum, cel mai important este să trecem cu bine peste această tragedie şi o să vorbesc mai multe când ne întoarcem la antrenamente”, a spus Călin Cojocaru pentru Liga2.ro.

Pandurii Târgu Jiu se află în acest moment, după 24 de etape, pe locul 19 în Liga 2, ultimul, cu 8 puncte, şi este la distanţă mare de prima poziţie care asigură salvarea. Diferenţa faţă de poziţia a 15-a este de 16 puncte şi pare imposibil de recuperat.

Gorjenii au pierdut deja toate cele trei partide jucate în 2020, scor 1-4 cu CSM Reşiţa, 0-4 cu ACS Viitorul Târgu Jiu şi 0-4 cu Campionii FC Argeş.

Vizualizări: 885

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: