Comercianții din Rovinari, mutați în interiorul pieței

Piața din Rovinari a fost modernizată, iar comercianții au fost mutați în interior. Nu mai vând marfa afară, pe aleea din fața pieței, așa cum s-a întâmplat până acum. Autoritățile din Rovinari anunță că au fost făcute lucrări de reabilitare astfel încât comerțul să fie unul civilizat. 

"Era necesar, dacă nu cumva obligatoriu, să regândim activitatea de comerț în Piața Mare a orașului. Astfel, începând de acum, întreaga activitate comercială a producătorilor/comercianților de legume și fructe, se va desfășura în interiorul pieței și nu pe aleea din fața acesteia, ca până acum. Nu a fost ușor să îi convingem pe comercianți că este mai bine așa, dar în final au înțeles că trebuie să facem un pas spre normalitate. 

Atât comercianții cât și cumpărătorii beneficiază așadar de cele mai bune condiții. Mobilier unitar, curățenie, căldură, lumină, spații de depozitare și așa mai departe. Pentru un acces cât mai facil în piață, tâmplăria și geamurile pe cele două laturi exterioare au fost înlocuite cu ruloruri retractabile care seara, sau atunci când este foarte frig, sunt coborâte. Și asta nu este tot. În curând, pe acoperișul pieței vor fi montate panouri fotovoltaice pentru asigurarea energiei electrice, iar în interior vor fi montate panouri radiante pentru asigurarea unei temperaturi prietenoase pe timp de iarnă", a anunțat Primăria Rovinari. 

Toate aceste lucrări au fost realizate de angajații Societății Servicii Publice Locale Rovinari.

Galerie foto






Vizualizări: 782

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: