Competiţiile sportive nu pot fi reluate după ridicarea stării de urgenţă

Președintele Klaus Iohannis a făcut marţi o serie de declarații de ultimă oră despre reluarea sportului. Şeful statului s-a referit şi la ce condiții vor trebui să respecte fotbaliștii pentru a putea relua competiţiile dar a precizat că acestea nu se pot relua până la 1 iunie.

Președintele României, Klaus Iohannis, a spus, marți, că sportivii profesioniști, printre care și fotbaliștii, pot intra în cantonamente, însă în condiții speciale de igienă și verificări medicale. În conferința de presă de la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a ținut să menționeze că, în prima etapă a relaxărilor, care va dura aproximativ două săptămâni, nu se poate vorbi despre reluarea competițiilor sportive. „Pentru sportivi avem două situații. Profesioniștii îşi pot relua cantonamentele, în condiţii speciale de igienă, de verificări medicale, însă competiţiile sportive în această primă etapă nu vor începe. Deci, repet, sportivii profesionişti îşi pot relua cantonamentele în condiţii foarte clar descrise, dar competiţiile sportive nu vor fi reluate, acum, în prima etapă”, a precizat Klaus Iohannis.

În cazul sportivilor amatori, președintele României a transmis că a fost luată decizia reluării activității sportive doar în cazul în care se face doar sport individual. „Pentru sportivii amatori, este posibil să-şi reia activitatea doar acolo unde se face sport individual, inclusiv dacă se foloseşte o bază sportivă, dar numai în aer liber. Deci, pentru amatori, este posibil să-şi reia activitatea doar la sporturi individuale şi doar în aer liber. Iar dacă se foloseşte o bază sportivă, accesul în vestiar, acolo unde îşi schimbă echipamentul, nu este permis”, a mai spus șeful statului.

În aceeași declarație de presă, președintele a mai ținut să menționeze și detalii privind deplasarea între localități, în cazul căreia s-a luat decizia menținerii declarației pe proprie răspundere.

Vizualizări: 375

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: