Comuna Bălăneşti în beznă şi fără apă

Comuna Băleşti nu are apă şi iluminat public de două zile. Autorităţile locale spune că se efectuează o revizie la reţeaua de alimentare cu apă şi că iluminatul public a fost restricţionat din cauza crizei financiare cu care se confruntă primăria. Localnicii sunt revoltaţi pentru că o astfel de măsură vine ce au fost organizate Zilele Comunei, manifestări în cadrul cărora s-au cheltuit bani pentru spectacole, foc de artificii şi premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

O revizie a reţelei a sistat furnizarea apei potabile în comuna Bălăneşti, în plină caniculă. De asemenea, localnicii se plâng că nu mai pot ieşi seara din casă întrucât s-a întrerupt iluminatul public. Autorităţile locale spun că măsura a fost luată din cauza lipsei fondurilor. „Am sistat apa potabilă întrucât se efectuează o revizie pe reţea întrucât avem 4 avarii. În ceea ce priveşte iluminatul public este vorba despre o restricţionare din cauză că nu mai sunt bani pentru plata acestuia. Pentru miercuri şi joi iluminatul va fi sistat definitiv pentru ca de Sf. Maria să-i dăm drumul de la ora 21.00 până la ora 5.00, a doua zi. După aceea vom lăsa iluminatul public câte o oră pe noapte, între orele 22.00-23.00. Sperăm să ne rezolvăm problemele financiare la rectificarea bugetară”, a declarat Ovidiu Pungan, primarul comunei Bălăneşti.

Cetăţenii din comună sunt nemulţumiţi din cauza restricţiilor impuse de autorităţi. „Nu ni se pare normal să ni se ia apa potabilă acum când sunt 40 de grade afară şi să fim lăsaţi în beznă, după ce s-au cheltuit foarte mulţi bani cu Zilele Comunei. S-au premiat vârstnicii, s-au organizat spectacole şi s-a făcut foc de artificii. Acolo trebuiau făcute economii nu la curent şi apă potabilă”, a precizat un localnic. Primarul comunei Bălăneşti spune că premierea vârstnicilor s-a făcut în semn de recunoştinţă. „Din anul 1993 nu s-a mai organizat o astfel de manifestare. Am alocat 10.000 de lei şi am avut sponsorizări. Nu este o sumă foarte mare ţinând cont că am premiat 43 de cupluri. Am făcut aceasta acţiune în semn de recunoştinţă pentru persoanele vârstnice, care de-a lungul timpului au contribuit şi ele la bugetul local, fiind plătitori de taxe şi impozite”, a mai precizat Ovidiu Pungan.

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: