Concerte pe arena din Târgu Jiu

Stadionul din Târgu Jiu ar putea găzdui, de anul viitor, și concerte ori alte evenimente decât cele sportive. Autoritățile sunt deschise la sugestii și așteaptă să afle dacă vor fi doritori care să închirieze arena pentru alte manifestări artistice, culturale sau religioase.

La sfârșitul lunii octombrie, primăria a anunțat ce tarife va practica pentru închirierea arenei. Pentru orice eveniment, prețul este de 5.000 de lei pe oră. Dacă ne referim la meciuri, se adaugă și jumătate din valoarea biletelor vândute. Primarul Marcel Romanescu a explicat, la Radio Târgu Jiu, că ia în calcul să organizeze pe stadion a altor evenimente. „Vom vedea de la anul. În funcție de solicitările pe care le vom avea, poate modificăm ceva fără să afectăm suprafața de joc și pentru alt gen de evenimente culturale, religioase. Să vedem exact ce solicitări vom avea și ce putem să facem în acest sens”, a explicat primarul Marcel Romanescu.

În plus, a mai adăugat edilul, în 2020, pe stadionul modern de la Târgu Jiu ar putea avea loc o importantă competiție sportivă. Are discuții în acest sens cu oficialii Federației Române de Fotbal.

„Ne gândim, în primul rând, la competiții de orice gen, inclusiv competiții atletice de nivel foarte înalt, dar ne gândim și la competiții fotbalistice, altele decât cele care se desfășoară astăzi. Am avut și avem o relație foarte bună cu domnul Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal și eu sunt convins că, în 2020, cel puțin un eveniment de înalt nivel se va organiza la Târgu Jiu pentru că, la momentul acesta, avem toată infrastructura necesară pentru a organiza un astfel de eveniment. FRF ne oferise la un moment dat un meci oficial al echipei Under 21, cea mai performantă echipă pe care o are România la momentul acesta, pe arena din Târgu Jiu, însă în perioada respectivă Compania Națională de Investiții trebuia să confirme dacă arena poate fi folosită în luna octombrie”, a mai punctat Romanescu.

Vizualizări: 2,484

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: