Concurs la CEO: Aveau materialele de copiat lângă ei

Concursurile organizate pentru posturile de conducere din Complexul Energetic Oltenia stârnesc controverse în rândul angajaților. Un sindicalist trimis să observe cum se desfășoară un concurs pentru patru șefi de sector a rămas șocat când a văzut că toți candidații aveau lângă ei materiale de unde să copieze și erau aproape să fie închiși singuri în sală ca să poată să le și folosească.

Dezvăluirea a fost făcută de sindicalistul din zona Jilț, Ion Popescu, la Tele3. El a explicat cum a fost trimis ca observator la un concurs și cum li s-ar fi permis candidaților să aducă cu ei și materiale de unde să copieze.

„Acum câteva luni de zile, am primit adresă să reprezint Federația Națională Mine Energie la concursurile care s-au dat pentru patru posturi de șefi de sectoare. Am ajuns cu 15 minute mai târziu și era cât pe-aici comisia să plece de acolo, să-i închidă pe dinăuntru pe concurenți ca să poată copia și să ia o notă cât mai mare. Am stat aproximativ o oră și m-am uitat la cei patru candidați. Materialele de copiat erau lângă ei. N-au mișcat, n-au scris două, trei rânduri. Le-am și transmis: Să vă fie rușine!”, a fost mesajul lui Ion Popescu, președintele Sindicatului Renașterea Jilț Sud. (A.M.)

Vizualizări: 4,111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: