Concursul pentru conducerea Aparegio, reluat

Doar şase din cele nouă candidaturi depuse pentru noul Consiliu de Administraţie (CA) al societăţii Aparegio au fost avizate de comisia de selecţie. Conform statului, noul CA trebuie să fie format din şapte membri, drept urmare va fi organizat concurs pentru aprobarea a cel puţin şapte candidaturi pentru acest for de conducere. Ion Popescu, directorul general al Aparegio, va fi unul dintre cei şapte membri ai Consiliului de administraţie al societăţii. El nu mai poate fi preşedintele CA. „Este o prevedere a ordonanţei că directorul general nu poate fi şi preşedinte al consiliului de administraţie. Este o problemă puţin controversată, pentru că legea 31 republicată în 2013 spune că da. Nu este o problemă asta, pentru că responsabilitatea este la fel şi pentru administrator şi pentru preşedinte”, a declarat Ion Popescu. Comisia de selecţie va evalua şi ultimele candidaturi pentru noul consiliu de administraţie în data de 12 noiembrie, urmând ca în data de 14 noiembrie, în cadrul întrunirii AGA să fie stabilită noua componenţă a CA-ului Aparegio. (A.P.)

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: