Concursuri trucate la spital? Director: Este o coincidenţă!

Jumătate din posturile de registrator scoase la concurs de Spitalul Judeţean Gorj au fost ocupate de rudele angajaţilor, dar directorul Tiberiu Tătaru spune că preferă să creadă că este o simplă coincidenţă. Liberalii au cerut o comisie de anchetă, aşa că preşedintele Consiliului Judeţean, Cosmin Popescu, anunţă comisie din rândul consilierilor judeţeni pentru verificarea legalităţii concursului.

Opt dintre cele 18 posturi de registrator medical în cadrul Spitalului Județean au fost ocupate de copiii sau soţiile actualilor directori din cadrul unității medicale. Directorul Tiberiu Tătaru spune că fie aceștia s-au pregătit mai bine, fie este pur și simplu coincidenţă. ”Eu mi-aș dori să se verifice legalitatea tuturor concursurilor desfăşurate în Consiliul Județean, nu doar a celor două, de registrator și de farmacist şef. Eu solicit consilierilor județeni care au avut această idee să marşeze mult mai mult și să verifice și chiar să introducă membri în comisiile de concurs din rândurile lor, pentru că aşa şi eu aş fi mai liniştit. Probabil au studiat mai mult, probabil au avut noroc. Aici, într-adevăr, este o coincidență, vreau să cred că este doar o coincidență dar într-adevăr este o realitate că aproape, nu toate, cred că opt persoane din 18 sunt rude ale salariaților. Vreau să cred că este o simplă coincidență”, a spus Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Liberalii au solicitat vineri în ședința Consiliului Județean constituirea unei comisii care să verifice legalitatea concursului. Cosmin Popescu, șeful Consiliului Județean, spune că vrea să înlăture suspiciunile care planează asupra concursului. ”Este bine să lămurim situația. În această săptămână vom pregăti proiectul de hotărâre, să stabilim ce trebuie verificat, competențele acelei comisii, pentru că nu trebuie să suprapunem competențele comisiei din Consiliul Județean cu competențele altor organe de verificare. La noi nu a ajuns nicio sesizare, nici scrisă, nici verbală, doar ce am văzut în media și am zis să înlăturăm orice suspiciune”, a spus președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
Printre directorii care și-au angajat soțiile sau copiii în cadrul unității spitalicești se numără directorul economic, Gigel Capotă, șeful administrativ, Florin Brâncuș, economistul Paul Tunaru, dar și câțiva salariați ai Direcției de Sănătate Publică Gorj.

Vizualizări: 4,186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: