Condamnare pentru Mischie din Padeș

Pensionarul din Padeș care a fost administrator de firmă și coleg de dosar penal cu fosta angajată a APIA Gorj, Otilia Arjocu, condamnată deja pentru același gen de fapte, a aflat acum pedeapsa pe care au decis-o magistrații în cazul său. Pentru că a încasat subvenții de la stat pentru locuri de muncă înființate doar pe hârtie, Nicolae Mischie a fost condamnat acum la 3 ani de pușcărie, dar, la cei 66 de ani ai săi, împliniți recent, bărbatul nu va ajunge după gratii pentru că sentința nu este executorie. Pedeapsa a fost înlocuită cu un termen de încercare de 5 ani, timp în care el trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune și să își prezinte sursele de venit, să nu își schimbe domiciliul și să nu plece de acasă mai mult de 8 zile fără să anunțe. Verdictul nu este final, dar îl obligă pe inculpat să restituie statului banii încasați ilegal, 158.295 lei reprezentând subvenţii, încasate necuvenit de societatea comercială.

„Obligă inculpatul la plata sumei de 158.295 lei reprezentând subvenţii, încasate necuvenit de societatea comercială (al cărei administrator este inculpatul) Olnimarex SRL Padeş, către A.J.O.F.M Gorj, cu sediul în Târgu Jiu, str Slt. Col Dumitru Petrescu, nr. 1 , jud. Gorj. Dispune anularea actelor falsificate, respectiv contracte de muncă, pontaje, adeverinţe de şomaj, decizii de desfacere a contractelor de muncă şi alte acte subsecvente privind pe: Bîrsan Eugenia, Popescu Loredana, Drăghici Vergina, Mischie Iliana, Corlan Domnica, Grumpan Verginia, Popescu Polina, Bălănescu Elisabeta, Bordînc Fimiţa, Pora Ileana, Saman Ion, Martinescu Gheorghe, Şaman Domnica, Mischie Claudia Mihaela, Matei Ion, Crînguş Natalia, Bălu Gabriela”, a decis instanța, care a menținut și măsura sechestrului asigurator pe averea lui Mischie în vederea recuperării ulterioare a prejudiciului.

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: