Condamnări cu executare pentru zeci de inculpați din „Lotul FBI”

Descinderile făcute de procurorii DIICOT Târgu Jiu în vara lui 2011 la mai multe adrese din județ, dar și din țară, pentru a-i prinde pe membrii unei rețele de hackeri și escroci care făcuseră prăpăd prin conturile a sute de americani, au dus acum la condamnarea acestora de către Tribunalul Gorj, pentru cei mai mulți dintre inculpați pedepsele fiind cu executare. Maxim cinci ani au primit cei vizați de această anchetă, printre aceștia fiind și medicii stomatologi Dragoș și Horațiu Bălănescu din Bumbești Jiu, toți fiind obligați să le restituie americanilor milioane de dolari.

„Lotul FBI” și-a căpătat numele respectiv după ce în ancheta procurorilor DIICOT de la Gorj s-au implicat și serviciile secrete americane, FBI și Secret Service, intervenția lor impunându-se după ce sute de cetățeni din Statele Unite au reclamat că au fost victime ale unor escrocherii sau înșelăciuni puse la cale de grupuri de români. Cercetările au arătat că din rețeaua respectivă făceau parte zeci de indivizi, acum fiind condamnați 38, pentru alți trei instanța dispunând achitarea. Mulți au ajuns în spatele gratiilor imediat după descinderile din iulie 2011, dar, în cel mult 11 luni toți au fost lăsați liberi, fiind judecați în condiții de control judiciar.

Noul Cod Penal le-a fost de mare ajutor celor mai mulți dintre cei trimiși în judecată, niciunul dintre ei neprimind o pedeapsă mai mare de 5 ani cu executare. Mulți au fost condamnați la 2 ani de detenție, pedeapsa respectivă fiind suspendată și înlocuită cu o perioadă de 4 ani de încercare, timp în care, evident, cei în cauză nu au voie să încalce legea.

Pedepsele

Cu pedepse de 5 ani cu executare s-au ales capii rețelei, respectiv Ion Dragoș Turcitu, din Popești-Leordeni, Ioan Dragoș Bălănescu, din Bumbești Jiu, Laurențiu Adam, din Râmnicu Vâlcea, Ilie Bărbulescu, din București, Florian Ciprian Crangă, din Râmnicu Vâlcea, și timișoreanul Florin Daniel Cosovan. Pentru cel din urmă 3 ani reprezintă o pedeapsă cu suspendare decisă în 2006 de o altă instanță pentru o altă infracțiune comisă de acesta, în cazul de față el primind 2 ani, Tribunalul Gorj stabilind ca inculpatul să execute ambele pedepse.

Medicul stomatolog Horațiu Daniel Bălănescu este singurul din întreg dosarul care a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani cu executare. Câte trei ani au de executat Andrei Richard Stoian, din Bacău, și Octavian Petru Spătariu, din Topleț - Caraș Severin, alți inculpați fiind mai fericiți primind pedepse sub doi ani sau chiar cu suspendarea executării, timișoreanul Ilie Bogdan Tătucu fiind condamnat la un an și jumătate de închisoare, la fel ca și Constantin Romeo Iovan Mic, din Bumbești Jiu. Piteșteanul Ioan Remus Medeleanu are de executat un an și 4 luni de detenție, în timp ce pedepse de câte 2 ani au fost dispuse pentru Florin Aurel Mercea, Dan Cosmin Bălănescu, Aurelian Marian Dinaci, Ionuț Claudiu Tudorache,

De suspendarea executării pedepsei se bucură Emanuel Elvis Cătălin Cernica, pentru care instanța a dispus un an de zile de detenție, termenul de încercare în cazul său fiind de 3 ani, ca și în cazul lui Marius Țărăngoiu și Vasile Poenaru. Florin Daniel Carcalicea are și el o suspendare a executării pedepsei, în cazul său doi ani fiind pedeapsa decisă de instanță și 4 ani termenul de încercare, același verdict fiind dat și pentru Damian Dumitru Constantin Grigorescu, Daniel Marius Cergan, Florin Dragoslav Viniski, Tiberiu Iulian Angelescu, Cătălin Emanuel Țili, Dorian Sebastian Papavă, Iuliana Stoian și Corina Daniela Popescu. Alți trei inculpați au fost achitați de acuzațiile de fraudă informatică sau complicitate ce le-au fost aduse.

Despăgubirile

La acest capitol instanța i-a împărțit pe inculpați în trei grupe, în funcție de infracțiunile comise și modul în care au acționat. Unii dintre suspecți au de plătit despăgubiri către zeci sau sute de persoane, în timp ce alții au de restituit diferite sume la doar câțiva americani. Despăgubirile diferă și ele, de la câteva sute de dolari sau sume apropiate valorii de 1000, la zeci de mii de dolari, tot în funcție de tipul escrocheriei. Unii dintre condamnați au vândut pe internet inclusiv yachturi pe care nu le aveau, în timp ce alții s-au mulțumit să le cloneze americanilor cardurile și să le ia din conturi lefurile pe care le aveau virate acolo. Sentința dată acum de Tribunalul Gorj nu este definitivă, și procurorii, dar și inculpații  având posibilitatea să o atace cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Vizualizări: 1,559

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: