Condescu, „călcat” de Gardă şi Poliţie chiar de ziua sa

Surpriză de surpriză i-a pregătit ieri, de ziua sa de naştere, managerul privat al CE Oltenia lui Marin Condescu. Pentru că nu-l are la inimă de ceva vreme, Laurenţiu Ciurel l-a reclamat pe boss-ul Pandurilor la Poliţie, iar oamenii legii au descins la clubul de fotbal pentru a face verificările de rigoare, cel vizat de control fiind însă plecat la Bucureşti, evident, cu treburi importante…

Poliţişti şi comisari de la Garda Financiară au venit ieri dimineaţă la sediul din zona centrală a oraşului al Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, oamenii legii având de făcut verificările de rigoare după ce la sediul IPJ Gorj a fost înregistrată o plângere depusă de managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Acesta spune că a cerut Poliţiei să verifice activitatea financiară a Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, după ce a încercat de cinci ori să intre în posesia actelor contabile ale echipei căreia îi asigură 69% din venituri.

Ciurel a precizat că doar după ce a făcut cinci adrese scrise către conducerea Clubului, în special către preşedintele Marin Condescu, în lipsa unui răspuns, s-a adresat către IPJ Gorj, solicitând un control. El afirmă că a depus plângerea la începutul lunii iulie, după ce a verificat pe site-ul Ministerului Finanţelor situaţia economică a echipei şi a văzut datorii în dreptul clubului de peste 13 milioane de lei, site-ul cu pricina fiind, de regulă, o sursă oficială pentru jurnalişti în investigaţiile lor. „Am luat de pe pagina Ministerului de Finanţe, că atât am avut acces, în lipsa unui răspuns de la club, cheltuieli cu activităţi economice la 21.12.2012, în sumă de 13,2 milioane lei, pierderi de 7,8 milioane lei. Am considerat că nu e normal ca banii cu care noi credeam că subvenţionăm echipa de fotbal, să fie folosiţi în activităţi comerciale, economice, cauzatoare de pierderi, care să fie acoperite de virări făcute ca şi membru fondator al Clubului, cu care nu avem nimic”, spune Ciurel.

Reclamat şi pentru televiziunea sindicatelor

Managerul privat al CE Oltenia menţionează că a solicitat situaţia financiară a echipei în contextul în care Pandurii primeşte anual 20 de milioane de lei de la producătorul de energie, dar şi după ce a aflat că echipa ar fi devenit acţionar la un post local de televiziune, care îşi are sediul într-un spaţiu al CEO şi căreia Ciurel i-a solicitat de circa o lună evacuarea. Laurenţiu Ciurel a declarat că a depus plângere la Poliţie şi în privinţa faptului că postul respectiv de televiziune nu eliberează spaţiul ce aparţine CE Oltenia, solicitând o anchetă şi în acest sens.

Managerul privat afirmă că informaţii „despre genul acesta de cheltuieli” făcute în diverse activităţi economice, a regăsit într-un raport al cenzorilor de la Clubul Pandurii, acestea nefiind detaliate, ci doar „enumerate”. „Cheltuieli cu colaboratori – 163 miliarde lei vechi, cheltuieli cu consultanţa – 11 miliarde lei vechi, alte cheltuieli – 9,5 miliarde şi nu poţi să pui acolo 9,5 miliarde la <<şi altele>>. Totuşi e o sumă importantă, e cât bugetul altor cluburi. Cheltuieli de transport – 4,6 miliarde şi vă spun că am şi eu echipă de handbal şi baschet, la care plătesc transport cu autocar de 5 stele şi care e de 10 ori mai ieftin. Asta am cerut, să văd dacă aceste cheltuieli de 320 miliarde au o justificare în spate”, a declarat Ciurel. La începutul anului acesta spunea că este informat la timp de către Condescu şi în privinţa modului de cheltuire a banilor, dar şi în formarea echipei de fotbal, acum managerul privat declarând că, „între timp” lucrurile nu mai stau aşa şi că liderul sindical nu-i dă răspunsurile solicitate.

„Orice control e bine venit”

De la Bucureşti, unde s-a aflat ieri, Marin Condescu a transmis din nou că nu se teme de nici un control făcut de vreo instituţie abilitată a statului. El a prezentat recent documente de la DNA, care în urma unui control a concluzionat că la Pandurii nu sunt probleme în cheltuirea banilor. Ca urmare, liderul sindical spune că orice control este bine venit. "A fost o plângere penală la poliţie din partea unuia dintre asociaţi. Mi se pare un lucru pozitiv. O verificare din partea organelor statului este foarte bună întotdeauna. În ultimele două săptămâni a încercat să manipuleze opinia publică distrăgând atenţia de la problemele grave cu care se confruntă Complexul Energetic. Din Adunarea Generală a Acţionarilor fac parte toţi responsabilii de instituţii, inclusiv ai dânsului. Nu este niciun fel de problemă la club, nu este absolut nimic din punct de vedere al legalităţii, investiţiilor în echipă şi în centrele de copii şi juniori. Îl auzeam spunând că echipa s-a aflat în acelaşi timp în cantonament în Italia şi la Rânca. Este normal, pentru că acest club are o echipă de seniori şi mai multe de juniori şi copii. Poate să se afle în 11 locuri diferite în acelaşi timp", a declarat Condescu.

TRANSPARENŢĂ

Interesant este că Laurenţiu Ciurel nu s-a adresat instanţei de judecată pentru a-l obliga pe Marin Condescu să îi pună la dispoziţie informaţiile şi documentele solicitate, ci Poliţiei. Este o premieră faptul că Poliţia şi Garda Financiară se implică în aplicarea legii 544 privind liberalul acces la informaţiile de interes public, secretomania nefiind totuşi incriminată în Codul penal.

Vizualizări: 225

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: