Condescu: Pandurii are de primit aproximativ 4 milioane de euro

Fost preşedinte la Pandurii Târgu Jiu în perioada 2003 – 2014, Marin Condescu este iniţiatorul proceselor contra membrilor asociaţi ai clubului. În calitate de principal creditor, Condescu ştie exact care sunt sumele datorate, penalizările aplicate, dar şi cheltuielile aferente acestor procese lungi care au demarat în 2017 şi au durat peste patru ani, şi a precizat, la Accent Tv, că Pandurii va primi aproximativ 4 milioane de euro.

Pandurii se află în insolvenţă de la finalul anului 2016, dar încă de atunci fostul preşedinte spunea că nu este necesară insolvenţa şi că sumele datorate nu sunt foarte mari. Tot atunci Condescu a vorbit de datoriile membrilor asociaţi care ar fi dus la intrarea în insolvenţă a clubului. După mai bine de patru ani de procese acesta a demonstrat că avea dreptate.

Reporter: S-a crezut pe parcursul procesului că vă plictisiţi de luptă şi renunţaţi la un anumit moment  dat, dar aţi continuat să vă ambiţionaţi să demonstraţi că aveţi dreptate.

Marin Condescu: În urmă cu patru ani începeam această luptă şi făceam planuri de viitor pe baza acestui proces în care am crezut, deşi cred că doar zece la sută am fost crezut şi 90% au crezut că sunt nebun. Dar e bine că s-a terminat cu bine.

A venit hotărârea de la Înalta Curte, dar eu cred că după hotărârea de la Curtea de Apel Craiova nu mai era necesară continuarea procesului. Dar cei care au făcut parte din AGA, pentru că acţionariat este forţat spus, pentru că acest club este o asociaţie non-profit, s-au aliat cu fel de fel de creaturi şi nu au avut decât de pierdut.

La club nu există acţiuni şi tot ceea ce se contribuie de către membrii fondatori şi asociaţi este fără drept de restituire. Asta spun şi pentru cei care vântură fel de fel de idei că pot să ia ce vor din această structură şi nu înţeleg că este o structură independentă, cu personalitate juridică.

Rep.: Câţi bani ar trebui să primească Pandurii în urma acestui proces câştigat şi când consideraţi că vor ajunge în conturi?

M.C.: Eu spun acum nişte sume pe care le aproximez cu penalităţi şi majorări date de cheltuielile care s-au făcut cu aceste procese. Pandurii are de primit aproximativ 4 milioane de euro pentru perioada 2014 – 2017. Primul care a fost executat este Consiliul Judeţean la care s-au găsit banii în cont şi s-au şi oprit banii respectivi. Dar sunt entităţi care, cu sprijin, care o să vedem acum de unde a venit, au minţit inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spunând că au rezervat banii pentru această acţiune, pentru ca, în momentul în care Înalta Curte va decide cine are dreptate, aceşti bani să poată fi executaţi.

Rep.: Şi de ce ar fi făcut acest lucru? Sperând că nu va mai putea susţine clubul activitatea...

M.C.: Nu, probabil sperând că intră ei în faliment înaintea noastră. Doamne fereşte, dar lucrurile aşa s-au întâmplat. Cu aceste 4 milioane de euro clubul, care a dovedit astfel că are viitor, nu aşa cum îi cântau prohodul unii, intenţionează acum să le propună membrilor fondatori şi asociaţi să reeşaloneze suma datorată pentru perioada în care clubul Pandurii este în insolvenţă, la fel cum s-a propus şi în 2019. Şi să plătească doar o rată lunară, compusă din suma care trebuie dată celor care sunt acum la masa credală, suma care trebuie plătită jucătorilor care au venit şi au jucat după intrarea în insolvenţă la Pandurii şi au de primit bani şi suma care este necesară pentru funcţionarea clubului. În această sumă lunară achitată va fi cuprinsă şi perioada 2017 – 2021 în care fiecare membru va contribui cu procentele pe care le are la capitalul social.

Revenim cu această propunere pe care o făceam şi în 2019, ca să plătească şi cotizaţiile restante, pentru că sunt încă membri asociaţi. Dacă nu vor, vom iniţia un nou proces pentru perioada 2017 – 2021, pentru că, în această perioadă, membrii fondatori s-au opus ca în cadrul clubului să vină alte entităţi economice.

Rep.: Dar de ce ar vrea acum membrii fondatori, care au amânat atâta timp procesele, să ajungă la o înţelegere cu Pandurii?

M.C.: Pentru că este vorba de puterea lucrului deja judecat. Nu mai poate fi nici o altă acţiune în justiţie de acest gen care să nu aibă aceeaşi finalitate. Acum avem o decizie definitivă pentru toate entităţile care s-au angajat că plătesc cotizaţie în acea perioadă şi nu au plătit.

Vizualizări: 2,069

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: