Condescu: Pandurii va cere despăgubiri în instanţă celor care au dus clubul în insolvenţă

Amicalul dintre Pandurii şi FCU Craiova, dar şi o serie de meciuri din campionat, mai ales din perioada de vară, au arătat clar că terenul sintetic nu poate găzdui toţi spectatorii care doresc să vadă echipa la lucru.  Tribunele terenului sintetic nu pot găzdui mai mult de 1000 de spectatori, iar în campionat sunt impuse restricţii în anumite zone, astfel că spectatorii nu mai pot sta oriunde în picioare cum s-a întâmplat la amicalul de sâmbătă.

Reprezentantul Adunării Creditorilor de la Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a dat recent asigurări că Pandurii va putea juca pe noul stadion imediat ce acesta va fi dat în folosinţă. Lucrările deja au demarat şi se lucrează intens la canalizarea stadionului, fiind posibil ca acestea să fie încheiate mai devreme decât se spunea. Până atunci, Pandurii, dar şi spectatorii, trebuie să mai suporte patru luni de jocuri pe terenul sintetic.

Marin Condescu a explicat recent că Primăria nu va putea rezilia contractul de comodat cu clubul Pandurii, contract valabil până în 2020: „Proprietarul, Primăria Târgu Jiu, nu poate rezilia contractul de comodat cu Pandurii  pentru folosirea stadionului. Nu poate decât dacă doreşte să despăgubească clubul, să se ajungă la un acord asupra sumei şi să plătească. Din momentul în care stadionul se va da în folosinţă Pandurii va putea juca pe stadion. Ar fi trebuit să intrăm de doi ani conform contractului”.

Banii daţi de asociaţi la club s-au întors la ei prin salarii

Marin Condescu a explicat recent la Radio Infinit că echipa a avut o serie de pierderi, atât prin demolarea investiţiilor făcute în stadion timp de aproximativ 15 ani, investiţii făcute cu aprobarea membrilor asociaţi, prezentând şi documente în acest sens, dar şi din neîncasarea banilor pe biletele de intrare la meci, ştiut fiind că Pandurii avea cea mai bună medie de spectatori din liga I înainte de demolarea stadionului, pentru că avea foarte mulţi abonaţi.

„În afară de pierderile generate de investiţiile pe care Pandurii le-a făcut în stadion de-a lungul timpului, şi nu am mai putut să ne folosim de ele timp de aproximativ cinci ani, să nu uităm că clubul Pandurii a fost privat  de media de spectatori de cel puţin 7000 de oameni care veneau la meciurile de pe Stadionul Municipal. De asemenea, Pandurii a pierdut jucători de cel puţin 10 milioane de euro în această perioadă, de când asociaţii nu şi-au plătit cotizaţiile. Acestea se vor imputa celor care au decis să ducă clubul în insolvenţă, Pandurii va cere despăgubiri în instanţă. Pentru că banii pe care i-au adus acei jucători, mă refer la drepturile de televizare sau banii care s-au obţinut din vânzare de jucători au fost folosiţi pentru salariile lor, ale celor care au condus clubul”, a spus principalul creditor de la Pandurii, care a dezvăluit  cu această ocazie faptul că cei care au condus clubul din 2014 până la intrarea în insolvenţă au luat bani de la Pandurii, iar banii pe care i-au dat ca membrii asociaţi şi i-au recuperat din salarii.

„În 2016 clubul a intrat în insolvenţă şi AGA şi-a suspendat activitatea. Lucrurile sunt simple, toţi care au făcut parte din conducere au şi luat bani, se vede clar cât a luat reprezentantul CEO în Consiliul Director al clubului, două miliarde de lei într-un an şi jumătate. Omul pe care l-au numit la conducerea clubului, Narcis Răducan, a luat şi el 19 miliarde, iar omul care a reprezentat CEO în structura juridică a mai luat şi acela vreo 700 de milioane. Deci banii pe care i-au dat la club i-au şi recuparat înapoi plătindu-şi oamenii  puşi la club. Nu sunt de acord cu abordarea de răzbunare, cum spun unii acum, „să plătească Cârciumaru, să plătească Consiliul Local”, pentru că reprezentantul Consiliului Local  nu a fost de capul lui acolo, când a semnat, ci a fost mandatat de către CL să facă parte din conducerea clubului”, a spus Condescu.  

Mai mult, există documente de plată care demonstrează că unii conducători de la Pandurii au luat şi prime de joc precum fotbaliştii. Din documente reiese faptul că directorul administrativ-financiar numit la club de Laurenţiu Ciurel, Dorin Ioana, era trecut frecvent şi la primele echipei. Mai grav e faptul că în lunile iulie şi august, înainte de a cere insolvenţa clubului, Ioana a încasat aproape jumătate de miliard, în condiţiile în care angajaţii clubului şi fotbaliştii nu luaseră salariile de câteva luni. Şi nu le-au mai văzut nici până acum, la trei ani de la intrarea în insolvenţă, în timp ce directorul financiar,  care semna pentru distribuirea banilor de la club şi-a luat integral salarii şi prime la plecarea de la Pandurii.

Vizualizări: 1,121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: