Condescu se întâlneşte cu şefii CEO

Gheorghe Etăgan, reprezentant al FNME, a anunțat că în scurt timp vor începe și negocierile privind noul contract colectiv de muncă valabil pentru toate unității din CEO. În fapt, Marin Condescu, președintele FNME, se întâlnește miercuri la Turceni cu șefii complexului pentru a da startul negocierilor. ”La nivelul CEO va fi un contract unic. Miercuri, o delegație condusă de președintele Condescu va avea o întâlnire la Turceni cu conducerea CEO pentru demersurile încheierii contractului la nivel de Complex Energetic Oltenia”, a declarat Gheorghe Etăgan.

Cât privește creșterile salariale revendicate de sindicaliști, Etăgan s-a arătat destul de rezervat declarând că așteaptă aprobarea bugetelor. ”Trebuie să obținem cel puțin inflația prevăzută și realizată în perioada trecută”, a spus purtătorul de cuvânt al FNME. (C.N.)

Vizualizări: 182

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: