Condescu taie abonamentele suporterilor

Un lucru e clar. Suporterii pandurilor care încă mai aşteaptă eliberarea de abonamente, aşteaptă degeaba. Conducerea clubului a luat decizia ca acestea să nu mai fie comercializate în acest sezon. Motivul- Pandurii se vor muta pe un alt stadion din retur, iar abonaţilor ar trebui să li se pună la dispoziţie autobuze, lucru care nu e pe placul bossului Condescu.

Deşi promiseseră iniţial că abonamentele pentru noul sezon vor fi gata până la ora jocului cu Dinamo, mai marii pandurilor s-au răzgândit. Condescu şi-a făcut calculele şi a ajuns la concluzia că nu are rost să mai elibereze abonamente pentru că din retur va muta echipa pe un alt stadion. Placa aceasta cu repararea gazonului de pe Municipal am auzit-o însă în fiecare pauză competiţională dar până acum nici un fir de iarbă nu a fost deranjat. Planul lui Condescu este de a emite doar bilete la fiecare partidă şi astfel să scoată un profit frumuşel din comercializarea acestora, spre nemulţumirea fanilor care aşteptau cu nerăbdare eliberarea de abonamente. „Dacă emitem abonamente, din retur va trebui să le punem oamenilor la dispoziţie şi autobuze şi asta ar însemna o cheltuială în plus” şi-a justificat decizia bossul pandurilor.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: