Conducerea Confecţia, suspectată de abuz

Situaţie tensionată la SC Confecţia SA, unde patronul a decis ieri concedierea femeii de serviciu de la raionul doi pe motiv că societatea nu mai are nevoie de serviciile salariatei. Lidera de sindicat a unităţii susţine că la mijloc este vorba de o răzbunare din partea conducerii pentru că fiica îngrijitoarei, care era o angajată foarte bună, şi-a dat demisia că nu mai suporta atmosfera tensionată în care lucra. Cristina Sârbu mai spune şi că unitatea avea nevoie de femeia de serviciu.

La SC Confecţia SA erau angajate trei femei care făceau curăţenie în cele trei raioane de lucru, la birouri, în grupurile sanitare şi chiar în curtea societăţii. Ieri uneia dintre angajate, conducerea i-a desfăcut contractul de muncă pe motiv că firma nu mai are nevoie de serviciile ei. Lidera de sindicat de la Confecţia a aflat şi nu înţelege de ce s-a întâmplat acest lucru pentru că oricum femeile de serviciul erau insuficiente, în raport cu volumul de muncă. „Este un abuz din parte conducerii acestei societăţi, care nu ştie decât să umilească omenii şi să-şi bată joc de ei. În unitate sunt trei femei de serviciu care ar trebui să facă ordine în raioanele de lucru, la birouri, la grupurile sanitare şi prin curte. Este foarte mult de muncă şi oricum erau puţine. Domnul Racoceanu a găsit de cuviinţă să o concedieze pe una dintre ele şi când l-am întrebat care este motiv mi-a spus că nu mai are nevoie de ea”, a declarat Cristina Sârbu.

Mai mult decât atât, Cristina Sârbu consideră că la mijloc este vorba de o răzbunare din parte conducerii. „Directorul a vrut să se răzbune pe această femeie pentru că fiica ei a plecat în şomaj şi era una din cele mai bune angajate. I-a spus de atunci că îşi va lua după ea şi bagajul, adică pe mama ei, care a fost concediată. Nu este posibil aşa ceva. Fata aceea a plecat pentru că nu a mai putut suporta condiţiile”, a mai spus sindicalista.

Conducerea de la SC Confecţia SA neagă faptul că femeia de serviciu ar fi fost concediată din răzbunare. „Nu este vorba de răzbunare. Pur şi simplu am concediat-o că erau prea multe femei de serviciu şi nu am mai avut nevoie de ea. Când aveam peste 1.000 de salariaţi avea 5 femei de serviciu, dar acum la aproximativ 300, îmi ajung doar 2. Pe celelalte nu le puteam da afară pentru că una mai are un an şi jumătate până la pensie, iar la cealaltă l-am dat afară pe soţul ei”, a declarat Constantin Racoceanu.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: